VIDEO. Strigăt de disperare de pe o insulă a Europei: „Nu există niciun viitor pentru noi!”

Data publicării:
moria

În largul Mării Egee, în apele teritoriale ale Greciei, o insulă a devenit un tărâm al nimănui pentru imigranții care sunt blocați aici. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Corespondentul Euronews Apostolos Staikos a primit acces în tabăra de refugiați Moria, de pe insula grecească Lesbos, unde lupta pentru supraviețuire și dominație etnică a devenit literă de lege. 

În tabăra descrisă în presă drept „un Guantanamo" sau „o capcană" pentru refugiaţi, oamenii sunt terorizaţi de violenţele constante dintre cei de confesiuni sau etnii diferite, între şiiţi şi suniţi, între kurzi, arabi şi afgani. 

„În timp ce pășești printre corturi, întâlnești refugiați furioși, oameni disperați care spun că au fost abandonați aici”, spune corespondentul Euronews.

„Ei spun: «Nu există niciun viitor pentru noi, nicio destinație». Unii se tem că își vor petrece întreaga viață aici”, mai relatează în reportaj Apostolos Staikos. 

Refugiații susțin că trebuie să aștepte ore în șir la cozi lungi ca să primească de mâncare și că nu există destule pături pentru toată lumea în tabără.

La ora actuală, în Moira sunt izolați circa 9.000 de persoane, deși capacitatea taberei este de doar 3.200 de persoane.

Guvernul de la Atena speră ca în viitorul apropiat să relocheze 4.000 dintre refugiați. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri