Viitorul premier extremist Georgia Meloni, reacție virulentă împotriva Franței: ”Este o amenințare inacceptabilă!”

Data publicării:
georgia meloni
Giorgia Meloni, șefa partidului Frații Italiei, de sorginte neofascistă, are toate șansele să devină noul premier al Italiei Foto: Proifimedia Images

Declaraţia unui ministru francez care afirmase că Parisul va fi "foarte vigilent" cu privire la respectarea statului de drept în Italia a provocat vineri indignarea viitorului premier Giorgia Meloni, care a denunţat o "ameninţare inacceptabilă", relatează AFP.

Într-un interviu publicat vineri în cotidianul La Repubblica, ministrul afacerilor europene francez Laurence Boone, întrebat despre modul în care Parisul va lucra cu viitorul guvern italian, a răspuns: "Vom fi foarte vigilenţi asupra respectării valorilor şi regulilor statului de drept".

"UE şi-a demonstrat deja vigilenţa faţă de alte ţări ca Ungaria şi Polonia", a adăugat ea, citată de Agerpres.

Aceste declaraţii, care reiau îngrijorările deja exprimate de premierul francez Elisabeth Borne, au provocat mânia Giorgiei Meloni, al cărei partid de orientare postfascistă Fratelli d'Italia a câştigat alegerile legislative din 25 septembrie.

Viitorul prim-ministru al celei de-a treia economii din zona euro, al cărei guvern va trebui să intre în funcţiune până la sfârşitul lunii octombrie, a denunţat pe Facebook "o ameninţare inacceptabilă de ingerinţă împotriva unui stat suveran, membru al Uniunii Europene".

Cu aceste declaraţii, ministrul francez "repetă gafa făcută de premierul Elisabeth Borne", adaugă Meloni. La 26 septembrie, a doua zi după victoria sa în alegeri, Borne avertizase că Franţa va fi "atentă" la "respectarea" drepturilor omului şi a dreptului femeilor la avort.

"Am încredere în faptul că guvernul francez va dezminţi imediat aceste declaraţii", afirmă Giorgia Meloni. "Era guvernelor conduse de Partidul Democrat (PD, principalul partid de stânga), care cerea protecţie străinătăţii, s-a terminat, cred că este clar pentru toată lumea, atât în Italia cât şi în străinătate", a conchis ea.

Coaliţia Giorgiei Meloni dispune de o majoritate absolută atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat, iar militanţii pentru drepturile civice se tem de un recul semnificativ în ceea ce priveşte respectarea drepturilor civice, de la avort până la mariajul între persoane de acelaşi sex, odată cu sosirea la putere a partidelor care apără "valorile familiei tradiţionale".

"Da familiilor naturale, nu lobby-ului LGBT! Da identităţii sexuale, nu ideologiei de gen! Da culturii vieţii, nu abisului morţii!", proclamase Giorgia Meloni într-un discurs susţinut în luna iunie în Spania.

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Sutien de peste 1.000 de lei, parfumuri de lux și ghivece de mii de lei, cumpărate din banii ANM...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Michael, gesturi incredibile pe care nimeni nu le-a știut până acum. Ce făcea în secret cu averea lui...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
A păstrat 16 luni secretul că a rămas văduv. Soția unui star din Anatomia lui Grey s-a prăbușit brusc și a...
Adevarul
Caz extrem de infestare cu ploșnițe. „Cel mai grav caz din cariera mea”, spune un specialist cu 38 de ani de...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Povestea inedită din spatele transformării lui Sebastian Stan pentru “Fjord”. Un fan a fost “cobaiul” lui...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”