Viktor Orban încearcă să cumpere voturile funcționarilor publici cu o nouă subvenție. Despre ce sumă este vorba

Data publicării:
Viktor Orban
Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Ungaria intenţionează să le acorde funcţionarilor publici, inclusiv poliţiştilor şi profesorilor, o subvenţie anuală pentru locuinţe de 1 milion de forinţi (aproape 3.000 de dolari), a afirmat prim-ministrul Viktor Orban, care se pregăteşte pentru alegerile din 2026 al căror rezultat se anunţă strâns.

Promisiunea premierului, anunţată într-o postare în social media, se înscrie într-o serie de alte măsuri bugetare luate de guvernul lui Orban în perioada premergătoare alegerilor, în care acesta se va confrunta cu un adversar neobişnuit de puternic, pe fondul dificultăţilor economice. Prim-ministrul veteran naţionalist aflat la putere din 2010 luptă să relanseze economia Ungariei, marcată de creşterea inflaţiei în urma invaziei ruse din Ucraina din februarie 2022 şi aflată în al treilea an consecutiv de cvasi-stagnare, notează Reuters, potrivit Agerpres.

„Vom acorda un milion de forinţi sub formă de subvenţie pentru locuinţe medicilor, asistentelor medicale, ofiţerilor de poliţie, profesorilor, soldaţilor şi altor funcţionari publici, care poate fi folosită pentru rambursarea creditelor ipotecare sau ca avans pentru un nou credit ipotecar", a precizat Orban.

Premierul a menţionat că guvernul va lua o decizie finală cu privire la acest program luna viitoare.

Planul anunţat vine în condiţiile în care bugetul este deja tensionat, adăugându-se altor cheltuieli ce includ reduceri importante ale impozitului pe venit şi care duc costul total al avantajelor pentru familii decise de guvernul Orban la 4,8 trilioane de forinţi (13,71 miliarde de dolari) anul viitor, reprezentând 5% din producţia economică a Ungariei, aminteşte Reuters.

Guvernul ungar a anunţat de asemenea recent o schemă de credite ipotecare subvenţionate pentru cei care cumpără pentru prima dată o locuinţă, program despre care se estimează că va costa până la 443 de milioane de dolari pe an în subvenţii ale dobânzii.

Luna trecută, guvernul Ungariei şi-a majorat planul de împrumuturi, parţial pentru a finanţa măsurile preelectorale, pe fondul unei performanţe economice mai slabe decât se aştepta. Economia Ungariei a crescut cu 0,1% anual în al doilea trimestru. Mai devreme săptămâna aceasta guvernul şi-a redus previziunile de creştere economică pentru 2025 la 1% de la 2,5%.

Orban spera că o revenire a creşterii economice îl va ajuta să-şi asigure un nou mandat la alegerile de anul viitor.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India