Vinurile franceze, luate în vizor de Trump: președintele SUA amenință cu taxe vamale de 100%. Ce condiție îi pune lui Macron

Data actualizării: Data publicării:
trei pahare de vin roșu
Sursa foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump a avertizat, luni, că Statele Unite „nu vor avea altă opţiune” decât să aplice taxe vamale de 100% asupra vinurilor franceze, dacă Parisul nu va elimina taxa care vizează giganţii tehnologici americani.

„I-am cerut să nu impoziteze companiile americane, iar dacă o vor face, nu am altă opţiune decât să impun o taxă vamală de 100% asupra tuturor şampaniilor şi vinurilor provenite din Franţa”, a declarat Trump pentru ziarul New York Post într-un interviu.

„Este suficient să elimine această taxă pe vânzări şi nu ar mai avea acest tip de presiune”, a adăugat el, relatează AFP şi Reuters, preluate de News.ro. 

Trump a declarat că i-a transmis avertismentul direct preşedintelui francez Emmanuel Macron, cerându-i să elimine taxa de 3% aplicată giganţilor tehnologici americani, sub ameninţarea impunerii de taxe vamale pe piaţa americană.

Reacția exportatorilor de vin francezi

Federaţia Exportatorilor Francezi de Vinuri şi Băuturi Spirtoase (FEVS) a transmis că ameninţarea preşedintelui Donald Trump că Statele Unite nu vor avea altă soluţie decât să impună taxe vamale de 100% vinului franţuzesc, dacă Parisul nu elimină taxa digitală impusă giganţilor tehnologici americani, este o veste proastă pentru industria dependentă de exporturi, prinsă într-o dispută care nu poate fi controlată, transmite Reuters.

„Aceasta ameninţare este o veste proastă pentru industria noastră, puternic dependentă de exporturi", a precizat FEVS.

Trump a ameninţat şi înainte cu aplicarea unei taxe vamale de 200% asupra vinului şi a altor băuturi alcoolice importate din Franţa şi din UE, inclusiv în ianuarie anul acesta şi în martie anul trecut, pe fondul escaladării tensiunilor comerciale transatlantice.

Trump urmează să sosească în Evian-les-Bains, Franţa, pentru o reuniune a Grupului celor Şapte, într-un moment în care liderii mondiali sunt din ce în ce mai circumspecţi faţă de Statele Unite.

El va fi întâmpinat de Emmanuel Macron, pentru care acest summit reprezintă punctul culminant diplomatic al celui de-al doilea şi ultimul său mandat, care se apropie de final anul viitor.

Alcoolul, printre principalele exporturi ale UE către SUA

Alcoolul se numără printre principalele exporturi ale UE către SUA, în valoare de aproximativ 9 miliarde de euro în 2024, potrivit datelor Eurostat, anumite produse, precum coniacul Remy Martin şi şampania, trebuind să fie produse în regiuni europene specifice.

Vinurile şi băuturile spirtoase exportate din UE către SUA se confruntă în prezent cu o taxă vamală de 15% - o rată pe care francezii au încercat cu insistenţă să o reducă la zero de când Trump şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au convenit asupra unui acord comercial între SUA şi UE în Scoţia, vara trecută.

Franţa aplică din 2019 o taxă de 3% asupra veniturilor din servicii digitale obţinute în Franţa de companii cu venituri de peste 25 de milioane de euro în această ţară şi de 750 de milioane de euro la nivel mondial.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...