Vladimir Putin avertizează Belarusul că își strică relațiile cu Rusia, dacă întrerupe tranzitul de gaz natural către Europa

Data publicării:
Vladimir Putin (dr) și Aleksandr Lukașenko
Vladimir Putin (dr) și Aleksandr Lukașenko Foto: Guliver/Getty Images

Președintele rus Vladimir Putin a spune că Belarusul nu l-a consultat înainte de a amenința cu reducerea fluxurior de gaze naturale rusești către Europa. O astfel de mișcare ar risca să afecteze legăturile dintre Minsk și aliatul său cheie, Moscova, a avertizat liderul de la Kremlin, potrivit Reuters.

Președintele bielorus Alexandr Lukașenko a amenințat joi că va riposta față de orice noi sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Minskului, în criza migranților de la frontiera dintre Belarus și UE, sugerând că ar putea opri tranzitul de gaze și alte mărfuri prin Belarus.

Avertismentul său a crescut pentru scurt timp prețul gazelor pe bursele din Europa, care primește aproximativ o treime din combustibil din Rusia, inclusiv prin conducta Yamal-Europe care trece prin Belarus până în Polonia și Germania.

Secțiunea bielorusă a conductei Yamal-Europa este deținută de monopolul de stat al gazelor din Rusia, Gazprom.

„Am vorbit cu Lukașenko de două ori și nu mi-a menționat asta deloc, nici măcar nu a făcut aluzii”, a spus Putin într-un interviu la televiziunea de stat, în primele sale declarații publice despre amenințarea bielorusă.

„Desigur, teoretic, Lukașenko, în calitate de președinte al unei țări de tranzit, ar putea ordona ca aprovizionarea cu gaze să fie tăiată în Europa. Dar asta ar însemna o încălcare a contractului nostru de tranzit al gazelor și sper că acest lucru nu se va întâmpla”, a adăugat Putin.

Rusia este cel mai apropiat aliat al Belarusului de mai mulți ani, ajutându-l cu orice, de la bani în numerar la energie ieftină și asistență militară, dar comentariile lui Lukașenko vin într-un moment sensibil pentru exporturile de energie ale Rusiei către Europa.

Analiştii spun că declarațiile lui Lukaşenko privind gazului au pus probabil la încercare răbdarea lui Puțin, în condițiile în care aprovizionarea cu gaze ruseşti se află deja în centrul unor dezbateri aprinse în Europa.

Prețurile gazelor în Europa - și, prin urmare, ale facturilor la energie - sunt în creștere în acest an, deoarece redresarea după pandemie a declanșat o creștere a cererii, forțând clienții din Europa în Asia să lupte pentru aprovizionare.

Comisia Europeană a declarat vineri că, dacă Lukașenko își duce la îndeplinire amenințările, acest lucru va afecta și mai mult furnizorii de gaze.

În timpul interviului de sâmbătă, Putin a spus că, dacă Belarusul ar întrerupe aprovizionarea cu gaze, acest lucru ar „provoca pagube mari” sectorului energetic european „și nu ar ajuta la dezvoltarea relațiilor cu Belarus ca țară de tranzit”.

„Voi vorbi despre asta cu Lukașenko, dacă nu cumva a spus acest lucru în fura momentului”, a spus Putin.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate