Vladimir Putin e convins că Donald Trump va face ordine în UE: Liderii politici „vor ajunge să dea din coadă cu afecţiune”

Data publicării:
putin
Foto: Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, la centrul științific și de producție pentru sisteme aeriene fără pilot „Samara” / Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că liderii europeni vor sfârşi prin „a da din coadă cu afecțiune” la picioarele preşedintelui american Donald Trump, într-un interviu care va fi difuzat duminică seară la emisiunea televiziunii de stat ruse „Moscova. Kremlin. Putin”.

„Trump, cu caracterul său, cu tenacitatea lui, va face în curând ordine. Şi toate acestea, veţi vedea, se vor întâmpla destul de repede”, a susţinut Putin, referindu-se la relaţiile preşedintelui SUA cu politicienii europeni, în interviul acordat jurnalistului rus Pavel Zarubin, care a publicat fragmente din discuţie pe canalul său Telegram. Șeful de la Kremlin a adăugat că, „în curând, toţi (politicienii europeni) vor lua partea stăpânului şi vor ajunge să dea din coadă cu afecţiune”.

Putin regretă că nu mai sunt lideri ca Charles de Gaulle 

Potrivit lui Putin, europenii au luptat în mod activ împotriva lui Trump pentru că „preferau mentalitatea fostului preşedinte american Joe Biden”. „Trump are o viziune diferită asupra a ceea ce este bine şi a ceea ce este rău, inclusiv când vine vorba despre politica de gen şi de alte chestiuni”, a apreciat preşedintele rus.

El a amintit că Europa a avut lideri politici de talie mondială, printre care i-a menţionat pe francezii Charles de Gaulle, Francois Mitterrand şi Jacques Chirac, şi germanii, Willy Brandt, Helmut Kohl şi Gerhard Schoeder, şi a deplâns faptul că, „astăzi, practic nu mai există astfel de oameni”.

„Unii oameni nici măcar nu au pregătire, nu sunt unde trebuie şi se ocupă de probleme pe care nu le-au abordat niciodată din punctul de vedere al intereselor cetăţenilor ţărilor europene”, a adăugat el, concluzionând: „Acesta este o nenorocire”.

Ignorarea rolului Uniunii Sovietice la Auschwitz, un „act rușinos”

În acelaşi interviu, Putin a apreciat drept un act ruşinos ignorarea rolului Uniunii Sovietice în eliberarea lagărelor de concentrare naziste precum cel de la Auschwitz şi neinvitarea membrilor de familie supravieţuitori ai militarilor sovietici la aniversarea eliberării lagărului, transmite Reuters.

La comemorarea a 80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz din Polonia de către trupele sovietice au fost prezenţi cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, regele Charles al Regatului Unit, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele polonez Andrzej Duda şi mulţi alţi lideri.

Rusia, succesorul Uniunii Sovietice, nu a fost invitată din cauza războiului pe care l-a declanşat împotriva Ucrainei, aminteşte Reuters.

„Este un lucru atât de ciudat şi de ruşinos de făcut”, a insistat Putin. „Îl poţi trata pe şeful statului rus, pe mine, în orice fel vrei tu - nimeni nu cere nicio invitaţie. Dar dacă s-ar fi gândit un pic la asta, ar fi putut fi mult mai subtili”, a adăugat el.

Putin a apreciat că, dacă soldaţii sovietici care au luat parte la eliberarea lagărelor nu au putut fi invitaţi din cauza stării precare de sănătate sau a vârstei, atunci cel puţin familiile lor ar fi putut fi invitate la evenimentele care au marcat eliberarea lagărului nazist.

Pe măsură ce forţele sovietice au respins trupele naziste în Europa în 1944 şi 1945, acestea au eliberat o serie de lagăre ale morţii, inclusiv Majdanek, Auschwitz, Stutthof, Sachsenhausen şi Ravensbruck. Trupele americane au eliberat Buchenwald şi alte lagăre, în timp ce trupele britanice au eliberat Bergen-Belsen şi alte lagăre.

Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin pentru crime de război în Ucraina. Rusia neagă acuzaţiile despre care Moscova spune că au fost făcute pentru a o calomnia.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cher, surprinsă că ar avea o nepoată: „A rămas fără cuvinte!” Ce se știe despre presupusa fiică a lui Elijah...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Cine sunt cei 1.000.000 de pensionari care pierd 250 de lei la pensie în 2026? Oficial: Nu sunt bani
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...