Vladimir Putin se va întâlni cu Xi Jinping. Subiectele principale de discuție: Ucraina și Taiwanul

Data publicării:
Xi Jinping și Vladimir Putin
Vladimir Putin și Xi Jinping, imagine de arhivă. Foto: Profimedia Images

Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni joi, în Uzbekistan, cu președintele Chinei, Xi Jinping. Cei doi șefi de stat vor discuta cu acest prilej atât despre situația din Ucraina, cât și despre Taiwan, informează Reuters.

Conform Kremlinului, întâlnirea, prilejuită de organizarea summit-ului Shanghai Cooperation Organisation, va avea o „importanță specială”, în actualul context geopolitic.

Xi Jinping va părăsi China pentru prima oară în ultimii doi ani, cu o lună înaintea Congresului Partidului Comunist Chinez, unde se așteaptă realegerea Xi în fruntea țării, ocazie cu care acesta ar deveni cel mai puternic și longeviv lider al Chinei de după Mao Zedung.

„Cei doi președinți vor discuta atât chestiuni legate de agenda bilaterală, cât și subiecte de importanță regională și internațională”, a declarat Iuri Ușakov, consilierul prezidențial al lui Vladimir Putin.

Ușakov a mai adăugat că Moscova apreciază poziția adoptată de China în „criza ucraineană” și a precizat că Beijingul a avut o „abordare echilibrată” în acest conflict.

China „înțelege în mod clar motivele care au forțat Rusia să lanseze această operațiune militară specială. Subiectul, desigur, va fi discutat pe îndelete în cadrul întrevederii”, a spus Ușakov, citat de Reuters.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri