Volodimir Zelenski anunță că planul de pace conceput cu aliații europeni va fi gata marți seară și va fi transmis SUA

Data actualizării: Data publicării:
President of Ukraine Volodimir Zelenski during meeting President of the Government Pedro Sanchez el at the Moncloa Palace, on November 18, 2025 in Mad
Volodimir Zelenski Foto: Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris discuţiile pe care le-a purtat luni, la Downing Street, cu premierul britanic Keir Starmer, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Friedrich Merz ca fiind „productive” şi a afirmat că acestea au reprezentat „un mic progres către pace”, relatează The Guardian. El a declarat că planurile Ucrainei şi Europei pentru un acord de pace ar urma să fie gata până marţi seară, pentru a fi comunicate Statelor Unite.

ACTUALIZARE 23:20 Volodimir Zelenski a subliniat luni că nu are nici dreptul legal, nici dreptul moral să cedeze Rusiei teritorii ucrainene, problema teritorială fiind un punct central al negocierilor în curs asupra unui plan de pace sub mediere americană, informează AFP.

„Intenţionăm să cedăm teritorii? Noi nu avem niciun drept legal să facem aceasta, în virtutea legii ucrainene, a constituţiei noastre şi a dreptului internaţional. Şi noi nu avem de asemenea niciun drept moral”, a declarat preşedintele ucrainean în timpul unei conferinţe de presă online.

„Rusia insistă ca noi să cedăm teritorii, însă noi nu vrem să cedăm nimic. Noi luptăm pentru aceasta, după cum foarte bine ştiţi”, a adăugat el, precizând că SUA caută să găsească un „compromis” asupra acestui punct.

„Sunt probleme dificile privind teritoriile şi deocamdată nu s-a ajuns la niciun compromis”, a afirmat Zelenski.

Știrea inițială.

„Cred că planul va fi gata mâine (marţi - n.r.), undeva în cursul serii. Cred că îl vom analiza din nou şi îl vom trimite SUA”, a declarat Zelenski, care de la Londra a plecat spre Bruxelles pentru întâlniri cu UE şi NATO.

Preşedintele ucrainean a precizat că noile propuneri pentru încheierea războiului includ 20 de puncte, dar că încă nu s-a ajuns la un compromis în ceea ce priveşte teritoriul.

„Ceea ce este esenţial astăzi este unitatea dintre Europa şi Ucraina, precum şi unitatea dintre Europa, Ucraina şi Statele Unite”, a subliniat ulterior Zelenski într-o postare pe X, după discuţiile cu cei trei lideri europeni cărora a spus că le este recunoscător.

Zelenski a anunţat că împreună au discutat şi cu partea americană, fără a preciza cine a reprezentat Statele Unite. „Astăzi, am purtat o discuţie detaliată cu partea americană despre activitatea noastră diplomatică comună, am aliniat o poziţie comună cu privire la importanţa garanţiilor de securitate şi a reconstrucţiei şi am convenit asupra paşilor următori”, a declarat el pe X.

„De asemenea, am purtat o discuţie separată cu privire la sprijinul suplimentar în domeniul apărării pentru Ucraina”, a precizat Zelenski.

„Le sunt recunoscător liderilor pentru disponibilitatea lor de a fi alături de poporul nostru şi de a ne ajuta pe calea către pace”, şi-a încheiat el postarea pe X.

Volodimir Zelenski a plecat apoi spre Bruxelles pentru a se întâlni cu şeful NATO, Mark Rutte, şi cu liderii UE - preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, António Costa.

Întânire virtuală a coaliției de voință

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat asigurări că blocul european „are mijloacele şi voinţa necesare pentru a creşte presiunea asupra Rusiei, astfel încât aceasta să se aşeze la masa negocierilor”. Ea a făcut acest comentariu după discuţii avute în format virtual cu reprezentanţi ai ţărilor din Coaliţia de Voinţă, dispuse să ajute Kievul.

Această întâlnire virtuală a avut loc probabil după reuniunea în patru dintre Macron, Merz, Starmer şi Zelenski la Londra şi la ea au participat şi Starmer şi Zelenski, potrivit The Guardian, scrie News.ro.

Von der Leyen a mai afirmat că liderii europeni „ştiu ce este în joc şi ştiu că nu mai este timp de pierdut”.

Ea a apărat în mod special propunerea UE pentru un împrumut de reparaţie pentru Ucraina - garantat cu active ruseşti îngheţate - care continuă să fie contestată de Belgia din motive juridice.

„Propunerea se bazează pe soldurile de numerar generate de activele ruseşti imobilizate. Aceste solduri ar fi utilizate pentru reparaţii. Cu cât Putin va continua mai mult războiul, va vărsa sânge, va lua vieţi şi va distruge infrastructura ucraineană, cu atât costurile pentru Rusia vor fi mai mari”, a spus ea.

Preşedinta Comisiei a subliniat, de asemenea, că „apărarea Europei este responsabilitatea” europeană, rezumând planurile de creştere a cheltuielilor şi a producţiei în domeniul apărării.

În ceea ce priveşte diplomaţia, ea a atacat cu vehemenţă Moscova pentru că „înşală” şi „trage de timp”, „batjocoreşte diplomaţia şi intensifică atacurile, pretinzând că doreşte pacea”.

„Astăzi, această faţadă rămâne ferm în picioare. Dar nu ne vom lăsa păcăliţi, ştim cine este agresorul şi cine este victima în acest război”, a spus Ursula von der Leyen.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pedepse mai dure pentru şoferii care nu plătesc parcarea! Noutăţile din 2026 pentru proprietarii de maşini
Digi FM
Fiica adoptivă a lui Ilie Năstase a ajuns pe stradă: „Sunt fără adăpost și fără bani”. De ce nu o ajută...
Pro FM
Enrique Iglesias, imagini rare alături de fiica lui, Mary: „Pregătită de scenă!” Videoclipul a devenit viral...
Film Now
Fran Drescher, dezvăluiri despre relația cu fostul soț: „Suntem suflete pereche. Ne știm de la 15 ani, cine...
Adevarul
Indianul care a salvat fetița din lacul înghețat, răsplătit de români cu donații: „Iubesc oamenii din România”
Newsweek
Ministrul Muncii anunță modificări la pensie în 2026. Care pensionari iau bani în plus? Vor fi 3 tranșe
Digi FM
„Justiția nu are ce să-mi facă!” Cum și-a justificat Mario Iorgulescu declarațiile halucinante făcute pe...
Digi World
Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii
Digi Animal World
Te gândești să-ți iei un câine? Cele 7 semne clare că nu ești pregătit să ai unul, indiferent cât de mult îți...
Film Now
Ben Affleck, declarații ferme despre viitorul copiilor săi și ai lui Jennifer Garner: „Sperăm să nu-și...
UTV
Alina Pușcău spune ce dietă ține la 43 de ani: „Am făcut școala de nutriție în America”