Von der Leyen, avertisment pentru Trump: „Vreau să ştie că ne vom apăra mereu principiile europene”

Data publicării:
Ursula von der Leyen, steag ue pe fundal
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Foto: Profimedia Images

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus miercuri în Parlamentul European că UE „îşi va apăra întotdeauna principiile” în orice negociere cu administraţia noului preşedinte american Donald Trump. Ea spune că va aborda discuţiile cu acesta „cu pragmatism” şi „căutând puncte în comun”, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. 

„Prima noastră prioritate va fi să vorbim de la bun început, să vorbim despre interesele noastre comune şi să fim pregătiţi să negociem. Când va sosi momentul să o facem, vom fi pragmatici în căutarea punctelor în comun. Dar vreau să ştie că ne vom apăra mereu principiile europene”, a indicat Von der Leyen, reprezentantă a elitelor politice europene progresiste aflate ideologic în opoziţie cu conservatorul Trump, care imediat după ce a redevenit preşedinte a anulat programele privind diversitatea rasială şi de gen şi a decretat că guvernul federal american va recunoaşte de acum înainte doar două sexe, masculin şi feminin, conform promisiunii sale de combatere a ideologiei woke.

De asemenea, Donald Trump a ameninţat partenerii comerciali ai SUA, inclusiv UE, cu impunerea de taxe vamale, o politică protecţionistă contrară globalizării susţinute de Bruxelles şi care riscă să conducă la războaie comerciale. Noul preşedinte american mai doreşte ca europenii să-şi crească cheltuielile pentru înarmare până la 5% din PIB şi are în vedere anexarea Groenlandei, teritoriu semiautonom al Danemarcei.

Von der Leyen a subliniat că, deşi „valorile europene” nu se vor schimba în noua realitate geopolitică determinată de revenirea lui Trump la putere, „pentru a ne putea apăra trebuie ca unele lucruri să se schimbe”.

„Primele trei săptămâni ale anului 2025 sunt o prefaţă a schimbării care vine în politica globală. Am intrat într-o nouă eră de competiţie geostrategică dură”, a atenţionat şefa Comisiei Europene. „În Europa nu ne place această realitate, dar trebuie să ne confruntăm cu ea”, a încheiat ea.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a afirmat tot în Parlamentul European că UE şi SUA au interesul de a dezvolta o relaţie comercială „stabilă, echilibrată şi predictibilă”, dat fiind că sunt în mod reciproc principalii parteneri comerciali şi de investiţii.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primește Traian Băsescu de la stat după recalculare. Suma a crescut considerabil
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a pățit Lidia Buble chiar în ziua în care a devenit majoră. Mama artistei a vrut să-i dea o lecție: „M-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Când se plătesc pensiile, indemnizațiile și alocațiile în octombrie? Când iau bani persoanele cu handicap?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...