Votanții lui Donald Trump sunt cei mai afectați de gestionarea dezastruoasă a crizei COVID-19. Noi focare apar în zone pro-republicane

Data publicării:
Preşedintele SUA Donald Trump gesticulează cu pumnul
Foto: Getty Images

Noi focare de coronavirus au apărut în mai multe zone ale Statelor Unite, în special în zone cu electorat preponderent republican, în ciuda afirmațiilor președintelui Donald Trump conform cărora rata infectărilor este în scădere. Mai mult decât atât, comunitățile cele mai afectate sunt cele care votează, predominant, republicani, relatează The Guardian.

Într-o declarație de presă luni, președintele a declarat că „în toată țara, numărul cazurilor scade rapid”. Statisticile la nivel de comitat, însă, arată o creștere a numărului infectărilor și deceselor în orășele și comunități rural în state așa-zise „roșii”, cele care votează mereu candidații republicani la prezidențiale dar și în alte tipuri de alegeri – în Texas, Tennessee, Alabama, Kentucky, Dakota de Nord sau Dakota de Sud.

Afirmațiile lui Trump sunt contrazise și de propriul grup de lucru anti-coronavirus. Într-un raport din 7 mai se arată că zonele cele mai afectate includeau Nashville, Tennessee; Des Moines, Iowa; Amarillo, Texas; Racine, Wisconsin; Garden City Kansas sau Central City, Kentucky. Muhlenberg, comitatul în care este localizat Central City, a votat pentru candidatul republican în toate alegerile prezidențiale din 2004 încoace. Donald Trump a câștigat 72% dintre voturi în 2016, cea mai mare victorie a republicanilor în zonă dintotdeauna.

Multe dintre cele mai noi focare de coronavirus, rurale sau urbane, sunt în state în care guvernatorii au mers pe sfaturile lui Trump și au refuzat să instituie măsuri de carantină generalizată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri