Washingtonul acuză Rusia că pregătește anexarea teritoriilor ucrainene aflate sub controlul său

Data publicării:
Russia Putin
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Rusia „lucrează la anexarea teritoriilor ucrainene” intrate sub controlul său în ultimele luni, folosind acelaşi „mod de operare” ca şi pentru Crimeea în 2014, a acuzat marţi Casa Albă.

„Guvernul rus dispune de planuri detaliate pentru a anexa o serie de regiuni din Ucraina, printre care Herson, Zaporojie, precum şi regiunile întregi Doneţk şi Lugansk”, a declarat John Kirby, care coordonează comunicarea preşedintelui american Joe Biden pe probleme strategice.

Reprezentanţii „ilegitimi” pe care Moscova i-a impus în aceste zone „vor organiza referendumuri simulacru pentru reunificarea cu Rusia”, „poate în septembrie în cursul alegerilor regionale din Rusia”, a adăugat el.

În acelaşi timp, Rusia încearcă să înfiinţeze bănci ruseşti acolo pentru a generaliza utilizarea rublei, „forţează rezidenţii să solicite cetăţenia rusă”, „impune pe cei fideli în serviciile de securitate”, în timp ce „sabotează internetul civil”, a mai spus John Kirby, notează AFP, potrivit Agerpres.

A anexa teritorii „cu forţa este o încălcare a Cartei ONU”, a denunţat el, promiţând „noi sancţiuni împotriva Rusiei„ dacă aceasta îşi va continua pregătirile. „Moscova ar deveni şi mai mult un paria decât astăzi”, a ameninţat el.

De la începutul ofensivei din 24 februarie împotriva Ucrainei, armata rusă a cucerit o mare parte a două regiuni sudice, Herson şi Zaporojie. Ulterior, autorităţile acestor zone, aflate sub controlul Moscovei, spun ca vor să organizeze alipirea lor la Rusia, chiar dacă oficial Kremlinul nu a afişat public acest obiectiv.

În urmă cu cinci zile, autorităţile numite de Moscova în regiunea Zaporojie au anunţat, pentru prima dată, un calendar, adăugând că doresc să organizeze un referendum la începutul toamnei privind anexarea la Rusia.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...