Witkoff anunță că Trump și Putin au convenit asupra unor „garanții de securitate solide” pentru Ucraina

Data publicării:
Trump, Putin begin talks at Alaska summit
Vladimir Putin și Donald Trump la summitul de la Alaska. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din Alaska asupra unor „garanţii de securitate solide” pentru Ucraina, a declarat duminică Steve Witkoff, emisarul special al lui Donald Trump, la postul de televiziune CNN, preluat de Agerpres.

„Am convenit asupra unor garanţii de securitate solide”, a dat asigurări Witkoff, adăugând că aceste garanţii sunt în măsură, potrivit lui, „să schimbe datele problemei”.

În ceea ce priveşte întâlnirea prevăzută să aibă loc luni la Casa Albă între preşedintele american şi omologul său ucrainean însoţit de lideri europeni, Witkoff s-a declarat optimist, exprimându-şi speranţa că se va ajunge la un „consens”.

„Sunt optimist cu privire la faptul că vom avea luni o reuniune productivă, că vom ajunge la un veritabil consens, că ne vom putea întoarce către ruşi şi vom putea face să avanseze acest acord de pace şi îl vom putea încheia”, a declarat Steve Witkoff.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Ce legătură de rudenie aveau Bonnie Tyler și Catherine Zeta-Jones. Actrița e profund afectată de moartea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Colțul de rai de la granița României unde oamenii trăiesc ca acum sute de ani. Drama unui sat uitat de lume...
Newsweek
Care pensionari au primit deja pensia pe card? Din ce orașe sunt? La ce bănci au cont?
Digi FM
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Bursuc surprins în cotețul găinilor, în Bacău. Reacția neașteptată a animalului când s-a trezit înconjurat de...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...