Zaharova acuză Occidentul că transformă Republica Moldova într-o bază militară NATO pentru o confruntare cu Rusia

Data actualizării: Data publicării:
zaharova
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus / Sursa foto: Profimedia Images

Ministerul rus de Externe susține că Republica Moldova este împinsă de statele occidentale spre un conflict cu Rusia, prin apropierea de NATO și renunțarea la neutralitate. „Occidentul vrea să transforme Moldova într-o bază militară NATO pentru o confruntare cu Rusia”, a declarat purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova, adăugând că țara ar fi pregătită să devină „a doua Ucraină”.

"Occidentul încearcă prin toate mijloacele să transforme Moldova într-o bază militară NATO pentru o posibilă confruntare cu Rusia", a declarat Zaharova în cadrul conferinţei de prese săptămânale, comentând summitul Moldova-UE care a avut loc la începutul acestei luni.

Ea a spus că autorităţile moldovene ar dori "să desfiinţeze statutul de neutralitate al ţării": "Din nou, totul se îndreaptă spre militarizarea acestei ţări în beneficiul NATO. În plus, ţara continuă să se apropie în mod activ de membrii NATO şi desfăşoară exerciţii comune cu personalul militar al Alianţei", a adăugat Zaharova, indicând că numai în 2024 au avut loc 30 de exerciţii între Republica Moldova şi NATO. Toate acestea, în opinia Moscovei, arată că Occidentul pregăteşte Republica Moldova pentru a deveni o "a doua Ucraină".

Zaharova a reluat acuzațiile SVR

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a reluat de fapt acuzaţiile Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), care la începutul acestei săptămâni a acuzat Alianţa Nord-Atlantică că s-ar pregăti intens pentru a implica Republica Moldova într-un posibil conflict armat cu Rusia prin presupusa militarizare a ţării în contextul războiului în Ucraina, conform unui comunicat al serviciului de presă al SVR, postat pe pagina sa oficială svr.gov.ru.

"S-au pornit la turaţii maxime laboratoarele de inventat aberaţii. În următoarea perioadă, minciunile vor curge gârlă din partea trompetelor Kremlinului doar pentru a pune mâna pe Moldova şi a o da în controlul unor interese străine. Mai nou, cei care ucid copii aruncând intenţionat bombe peste blocuri de locuit vor să bage panică în moldoveni, precum că eu aş vrea război sau aş încălca neutralitatea ţării", a reacţionat Maia Sandu pe reţelele sociale la comunicatul SVR.

Ursula von der Leyen: „Rep. Moldova se află în UE”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a declarat la 4 iulie, la primul summit UE-Moldova, că viitorul R. Moldova "se află în UE". "Viitorul european al R.Moldova nu poate fi şi nu va fi ostatic al acţiunilor Rusiei", a afirmat şefa executivului comunitar.

În acelaşi timp, preşedintele pro-european al Republicii Moldovei, Maia Sandu, a declarat că aderarea la UE "nu este un vis irealizabil", deoarece moldovenii "îl construiesc în fiecare zi".

Summitul a avut loc cu mai puţin de trei luni înainte de alegerile legislative cruciale din R. Moldova în care, conform sondajelor, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, proprezidenţial) are toate şansele să câştige, dar această victorie i-ar putea fi smulsă de opoziţia pro-rusă dacă formează o coaliţie.

La fel ca la referendumul pro-european din octombrie, când râspunsul"Da" pentru aderarea R.Moldova la UE a câştigat datorită votului diasporei, cheia victoriei va fi din nou diaspora moldoveană, care lucrează şi trăieşte în ţări precum Italia, Spania, Portugalia, România etc.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România care exportă miliarde de euro anual. Cum a devenit unul dintre cele mai puternice centre...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Dumnezeu era într-o dispoziție excelentă când te-a creat", i-au scris fanii. J.Lo s-a filmat nemachiată, la...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Cine se va ocupa de pensii după ce Nicușor Dan a numit un nou premier? Pensionarii, o veste bună și una rea
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ryan Reynolds a fost la un pas de moarte la 18 ani. Actorul a petrecut o lună în spital după un accident...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme