Zbor de 6 ore către nicăieri. Pasagerii unui avion care a plecat de la Londra spre Toronto au aterizat tot pe Heathrow

Data publicării:
Airplane,Flying,Low,Over,Snowy,Mountains,And,Preparing,For,Landing
Foto: Shutterstock

Două zboruri transatlantice s-au întors din drum și alte zeci au fost deviate, după ce un avion Delta Airlines s-a răsturnat pe pistă luni, în Toronto. Pasagerii unui avion care decolase de la Londra au avut surpriza să aterizeze tot pe Heathrow, după șase ore, relatează Business Insider.

Aeroportul Internațional Toronto Pearson a fost închis temporar după ce un avion Bombardier CRJ900 s-a răsturnat și și-a pierdut ambele aripi. La bord se aflau 80 de persoane, dintre care 21 au fost rănite.

Incidentul a afectat traficul aerian, nu doar în Canada. Un Boeing 777 al British Airways zbura de la Londra la Toronto când a avut loc incidentul. Ajunsese deasupra oceanului Oceanului Atlantic și a făcut cale întoarsă, conform datelor Flightradar24.

A aterizat înapoi pe aeroportul Heathrow din Londra, la miezul nopții, ora locală, la șase ore după decolare. Aceasta, în condițiile în care zborul spre Toronto durează de obicei aproximativ opt ore.

Un alt zbor spre Toronto, de la Lisabona, a zburat aproximativ două ore peste Atlantic înainte de a începe să-și schimbe direcția, potrivit Flightradar24. Părea să fie programat inițial să devieze spre Azore - un arhipelag portughez din Atlantic - dar în cele din urmă a aterizat înapoi la Lisabona, la aproximativ opt ore după decolare.

Potrivit datelor Flightradar24, alte 44 de zboruri au fost deviate din cauza incidentului de luni. 11 dintre acestea au fost redirecționate către Montreal, în apropiere, nouă către Ottawa, șase către Hamilton și câte trei către Chicago și Pittsburgh.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginea momentului cu Adrian Alexandrov! A uitat de Elena Udrea, lovitura la care nu se aștepta fostul...
Digi FM
5 vedete pe care Andreea Bălan nu le suportă: "Mihai Petre e ceva rău, Ilona Brezoianu a venit în locul meu...
Pro FM
Cleopatra Stratan, așa cum rar se arată. În costum de baie, la piscină, spre încântarea fanilor...
Film Now
Jennifer Lawrence, către Leonardo DiCaprio: Mi-ar plăcea foarte mult să te văd tată. Sunt atât de tristă că...
Adevarul
Fost ministru al Apărării: Încălcarea spațiului aerian nu e un accident, ci o agresiune strategică în...
Newsweek
Anunț important despre pensie. Pensionarii trebuie să trimită un document ca să nu rămână fără pensie
Digi FM
Dorian Popa, pe masa de operație timp de 6 ore și jumătate. A trecut printr-o intervenție complexă la...
Digi World
7 motive pentru care ne simțim mai obosiți iarna, chiar dacă dormim mai mult
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Sydney Sweeney, după ce s-a zvonit că ar putea fi următoarea "fată Bond": "M-aș distra mai mult fiind chiar...
UTV
Mădălina Ghenea a fost surprinsă la tribunalul din Milano. Vedeta cere 5 milioane de euro despăgubiri în...