Zelenski acuză Rusia că „încearcă să câştige timp” prin discuțiile lui Putin cu Trump. Ce spune despre condițiile Moscovei

Data actualizării: Data publicării:
Ukrainian President Volodymyr Zelensky
Foto: Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei / Foto: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia, marți, de faptul că „încearcă să câştige timp” printr-o tărăgănare a unor negocieri în vederea unei încetări a focului cu scopul unic de a-şi „continua” invazia în Ucraina.

Volodimir Zelenski face aceste acuzaţii la o zi după o convorbire telefonică între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul lor american Donald Trump, fără rezultate tangibile. Discuția a avut loc după  ce oficiali ruşi şi ucraineni s-au întâlnit vineri, la Istanbul, în primele negocieri directe din primăvara lui 2022, fără să ajungă la un armistiţiu.

„Este evident că Rusia încearcă să câştige timp pentru a-şi continua războiul şi ocupaţia”, acuză pe reţele de socializare preşedintele ucrainean.

Zelenski denunţă „condiţiile nerealiste” ale Rusiei

Trump a declarat luni, după convorbirea sa la telefon cu Putin că Rusia şi Ucraina au să „lanseze imediat negocieri în vederea unei încetări a focului”.

Putin a respins din nou un apel la o încetare a focului totală, imediată şi necondiţionată, anunţând în acelaşi timp că Rusia este pregătită să lucreze cu Ucraina la un „memorandum” în vederea unui „posibil tratat de pace”.„El a subliniat necesitatea să se „găsească compromisuri” în ambele părţi aflate în conflict.

„Propunerile de pe masă trebuie să fie clare şi realiste”, a reacţionat marţi Zelenski într-un comunicat, publicat în urma unei convorbiri la telefon cu preşedintele finlandez Alexander Stubb. „Ucraina este pregătită să accepte orice format de negocieri care să dea rezultate”, reiterează el.

Europenii vor sancțiuni SUA mai dure pentru Rusia

Moscova rămâne pe poziţii maximaliste de la reluarea contactului, potrivit Kievului, şi cere o retragere a trupelor ucrainene din teritoriile aflate sub controlul Ucrainei.

Aliaţii europeni ai Kievului încearcă să exercite presiuni asupra lui Trump pentru ca să impună Moscovei „sancţiuni masive” după refuzul lui Putin de a se duce în Turcia la negocieri personal cu Zelenski.

„Dacă Rusia continuă să pună condiţii nerealiste şi să submineze progresele, consecinţele trebuie să fire dure”, cere preşedinele ucrainean. El a recunoscut luni, într-o conferinţă de presă, după convorbirea lui Trump cu Putin, că situaţia sancţiunilor americane este „complicată”.

„Va exista un pachet european de sancţiuni puternic, iar apoi altul. În ceea ce priveşte pachetul american, este altă poveste”, anunţa el luni seara. „Trebuie să lucrăm toţi împreună cu Statele Unite pentru ca, la un moment dat, atunci când vor fi capabili, (americanii) să impună sancţiuni adecvate”, a adăugat el.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”