Zelenski insistă și susține că un armistițiu fără garanții „ar fi un eşec pentru toată lumea”

Data actualizării: Data publicării:
volodimir zelenski
Volodimir Zelenski. Sursa foto: Shutterstock

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că orice încetare a focului în Ucraina ar fi sortită eşecului dacă nu există „garanţii de securitate" pentru a evita o reluare a ostilităţilor.

„Ar fi un eşec pentru toată lumea dacă Ucraina este forţată la o încetare a focului fără garanţii serioase de securitate", a declarat el în faţa presei la Londra în noaptea de duminică spre luni, relatează luni AFP, potrivit Agerpres.

„Să ne imaginăm că, într-o săptămână (după un potenţial armistiţiu), ruşii reîncep să ne ucidă şi noi ripostăm, ceea ce ar fi total de înţeles. Ce se va întâmpla?", a adăugat el.

El a dat ca exemplu încetarea focului în vigoare în estul Ucrainei între 2015 şi invazia rusă din februarie 2022.

„Ruşii vor spune acelaşi lucru ca în urmă cu zece ani, că ucrainenii sunt aceia care au violat încetarea focului. Noi vom furniza proba că a fost vorba despre ei. Şi cine va beneficia de asta? Noi în mod cert nu, nu ruşii, nu SUA, nu preşedintele american, nu colegii noştri europeni", a afirmat el.

Volodimir Zelenski a participat duminică, la Londra, la o reuniune cu aliaţii Ucrainei, la două zile după o altercaţie cu Donald Trump la Casa Albă.

Washingtonul, care a declanşat negocieri cu Rusia fără a asocia nici Ucraina, nici Europa, îi reproşează liderului ucrainean că nu acceptă o încetare a focului necondiţionată.

Duminică, consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump, Mike Waltz, a declarat că SUA „au nevoie de un lider care poate trata cu noi, trata cu Rusia şi la un moment dat să pună capăt acestui război".

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasa Luca Niculescu de la Ministerul Afacerilor Externe. Averea declarată de premierul desemnat
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor după ce Luca Niculescu a fost numit premier. 2 vești pentru pensionari
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...