Zelenski se oferă să trimită pompieri ucraineni să ajute la stingerea incendiilor din Los Angeles. Focul a ucis 24 de oameni

Data publicării:
Volodimir Zelenski
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus să trimită pompieri ucraineni în California, unde incendiile devastează zona Los Angeles. 24 de oameni și-au pierdut viața din cauza focului, potrivit BBC.

Zelenski a anunţat că l-a însărcinat pe ministrul său de interne „să se pregătească pentru posibila participare a salvatorilor ucraineni la lupta împotriva incendiilor din California”.

Situaţia de acolo este extrem de dificilă, iar ucrainenii îi pot ajuta pe americani să salveze vieţi”, a spus el într-un videoclip postat pe X, adăugând că acest ajutor este „în curs de coordonare” şi că „150 de pompieri sunt deja pregătiţi”.

Declarația vine în condițiile în care pompierii ucraineni sunt chemați zilnic să stingă incendii și să salveze oameni, din cauza atacurilor rusești.

Los Angeles, al doilea cel mai populat oraş din Statele Unite, este devastat de flăcări încă de marţi şi continuă să-şi numere morţii: bilanţul a ajuns la 24 de morţi duminică seara, potrivit biroului medicului legist din comitatul Los Angeles, potrivit News.ro.

Duminică, oraşul era în continuare cuprins de flăcări, incendiile continuând să câştige teren, în condiţiile în care pentru marţi au fost prognozate intensificări ale vântului. Pompierii s-au confruntat uneori cu situaţia unor hidranţi goi sau cu presiune scăzută. Vineri, şeful lor a subliniat bugetul insuficient alocat de municipalitate pompierilor.

Statele Unite sunt cel mai mare susţinător al Kievului în apărarea sa împotriva invaziei ruse. Washingtonul a acordat un ajutor militar de peste 65 de miliarde de dolari (63 de miliarde de euro) începând din februarie 2022.

În timp ce Kievul este îngrijorat de o posibilă reducere a acestui ajutor odată cu revenirea anunţată a lui Donald Trump la Casa Albă la 20 ianuarie, el speră la decizii ferme din partea succesorului lui Joe Biden. Volodimir Zelenski a declarat la începutul lunii ianuarie că „impredictibilitatea” republicanului ar putea contribui la încheierea războiului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul oferă angajaţilor alte patru zile libere, în 2025. Când vor sta acasă salariaţii?
Digi FM
Richard Gere și Alejandra Silva, joviali și îndrăgostiți, la o ședință foto la Premiile Goya. „Suntem mai...
Pro FM
Elena Gheorghe, dezvăluiri despre momentele dificile prin care a trecut la începutul anului: „2025 a dat cu...
Film Now
Selma Blair, despre viața ca mamă singură care suferă de scleroză multiplă: „Oboseala a fost mereu principala...
Adevarul
În Grecia, ca-n Coreea de Nord. Lui Răzvan Lucescu i s-a interzis să intre chiar și pe stadioane
Newsweek
S-au găsit banii pentru creșterea pensiilor cu 12%. „Avem 7.000.000.0000 €”. Cum este posibil?
Digi FM
A avut o copilărie cu lipsuri, dar e fericit că a trăit acele vremuri. Marius Manole: „Lucrurile erau mai...
Digi World
Ce înseamnă când îți auzi bătăile inimii în ureche atunci când stai întins într-o parte. Când devine motiv de...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui încearcă să-i taie unghiile: „Atât de multă dramă n-am mai văzut”
Film Now
Drew Barrymore dezvăluie numele actorului cu care a împărțit cel mai bun sărut pe ecrane. „Soția lui e...
UTV
Oana Radu, despre căsnicia cu Cătălin Dobrescu: „Mâncam în baie, mă ascundeam...mă obliga să mă cântăresc...