Zelenski: Vizita emisarilor Witkoff și Kushner în Ucraina este incertă, formatul negocierilor trilaterale rămâne neclar

Data publicării:
Trilateral Russia-US-Ukraine Talks In Geneva
Emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff. Foto: Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a pus sub semnul întrebării o eventuală vizită a emisarilor americani Steven Witkoff și Jared Kushner la Kiev, întrucât formatul negocierilor dintre SUA, Ucraina și Rusia rămâne neclar. Într-o întâlnire cu jurnaliștii, care a avut loc cu ușile închise pe 8 aprilie, Zelenski a declarat că Ucraina și SUA au convenit anterior asupra vizitei lui Witkoff și Kushner la Kiev. El a adăugat, însă, că acum este „greu de spus” dacă aceasta va avea loc în curând sau dacă întâlnirea se va desfășura într-un alt loc, cu participarea tuturor celor trei echipe de negociatori, scrie Kyiv Independent.

La începutul lunii aprilie, șeful de cabinet al lui Zelenski, Kirilo Budanov, a declarat că Ucraina se aștepta ca Witkoff și Kushner să viziteze Kievul după Paște, sărbătorită de creștinii ortodocși pe 12 aprilie, și să reia negocierile de pace.

Negocierile mediate de SUA au înregistrat puține progrese concrete în ultimele luni, pe măsură ce Rusia insistă asupra pretențiilor teritoriale, în timp ce atenția Washingtonului se îndreaptă către războiul cu Iranul. Comentariile lui Zelenski au venit după anunțarea unei armistiții între SUA și Iran pe 8 aprilie, semnalând o dezescaladare a conflictului care durează de o lună.

Zelenski a declarat pe 9 aprilie că o întâlnire trilaterală ar putea avea loc „în viitorul apropiat”, deși formatul discuțiilor rămâne neclar.

„Chiar înainte de încetarea focului în Orientul Mijlociu, când luptele active erau încă în desfășurare, le-am spus (lui Witkoff și Kushner): Veniți la noi, apoi mergeți la Moscova. Să organizăm o întâlnire trilaterală în acest format”, a declarat Zelenski.

„Au fost receptivi la această propunere, dar, după cum putem vedea, au decis că nu pot fi departe de președintele lor în acest moment.”

Negociatorii americani și ucraineni s-au întâlnit anterior la Miami la sfârșitul lunii martie, la mai mult de o lună după ultima întâlnire trilaterală cu Rusia de la Geneva. Potrivit lui Zelenski, discuțiile s-au concentrat pe garanțiile de securitate pentru Ucraina.

Zelenski a spus că Ucraina vrea să știe cât de repede și în ce mod ar reacționa aliații săi dacă Rusia ar lansa un alt atac.

El a adăugat că o parte esențială a garanțiilor de securitate o reprezintă finanțarea armatei ucrainene și consolidarea apărării sale aeriene, inclusiv prin sisteme utilizate în Orientul Mijlociu pe care Ucraina nu le deține în prezent.

„Am convenit că partea noastră își va prezenta viziunea, iar partenerii vor răspunde la un astfel de proiect. Este important să nu existe puncte slabe sau greșeli”, a spus Zelenski.

„Nu cred că rușii nu vor dori să revină. Dar cred că, dacă va exista o bază militară americană în Ucraina sau o bază comună SUA-Europa, atunci riscurile pentru noi vor fi mai mici.”

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Kate Middleton, în centrul atenției la nunta lui Peter Phillips. Cum a apărut prințesa de Wales la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney compară faima lui Taylor Swift cu fenomenul Beatles: „Nu cred că are nevoie de sfaturi”
Film Now
Actorul James Handy, cunoscut din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a murit la 81 de ani. A fost ucis de fiul...
Adevarul
România imobiliară cu mai multe viteze: de ce apartamentele costă de peste trei ori mai mult de la un oraș la...
Newsweek
Criză la pensie. Număr uriaș de dosare pentru Mica Recalculare, blocate de adeverințe greșite. Se pierd bani
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Robert Pattinson, revoltat după ce a fost criticat pentru fizicul din „Batman”: „M-am antrenat în fiecare zi...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...