Femeia din Prahova bătută pe stradă şi lovită cu maşina de amant a murit la spital

Data publicării:
pat gol deces covid
Pat gol in spital. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Digi24

Femeia din judeţul Prahova care a fost bătută şi lovită cu maşina de către un bărbat care i-ar fi fost amant a decedat la spital, au precizat miercuri, pentru Agerpres, surse judiciare.

Victima a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti cu politraumatisme, având, printre altele, fracturi costale multiple cu leziuni pulmonare şi fracturi la nivelul bazinului, a declarat, directorul medical al unităţii sanitare, Andrei Ilinca.

Conform datelor comunicate, marţi, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mizil au fost sesizaţi, la data de 2 septembrie, în jurul orei 07:30, de către o persoană din comuna Baba Ana, cu privire la faptul că a observat pe o stradă din aceeaşi localitate o femeie care prezenta urme de sânge la nivelul feţei.

„Din primele verificări a rezultat faptul că o femeie în vârstă de 57 de ani, din comuna Baba Ana, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, care ar fi coborât dintr-un autoturism, iar ulterior, acesta s-ar fi urcat din nou în vehicul şi ar fi acroşat victima, părăsind locul faptei imediat după incident”, a arătat sursa citată.

Victima a primit îngrijiri medicale, fiind apoi dusă la spital.

Un bărbat de 53 de ani bănuit de comiterea faptei a fost depistat în autoturism, pe raza localităţii Tătaru.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că victima şi agresorul aveau o relaţie extraconjugală.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care sunt pașii într-o criză energetică. Când se ajunge la limitarea consumului și cine este deconectat...
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Tragedie cumplită în Dâmbovița: 5 morți după ce un tânăr fără permis a pătruns pe contrasens. Un bebeluș a...
Newsweek
Unde au intrat deja pensiile pe card? Banii intră în funcție de banca la care pensionarii au cont
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată