Fiscul controlează în prezent 49 de persoane cu mașini de lux, mai analizează alte 300, dar nu a confiscat niciun autovehicul

Data publicării:
masini lux

Preşedintele ANAF, Adrian Nica, a declarat duminică, despre confiscarea maşinilor de lux, că în această etapă sunt în control la 49 de persoane şi mai au în procedură de analiză încă 300, el precizând că nu au confiscat, până la prezenta dată, nicio maşină.

„În această etapă suntem în control la 49 de persoane şi mai avem în procedură de analiză încă 300. Nu am confiscat, până la prezenta dată, nici o maşină. Am constatat aici şi un fenomen de la celebrul manelist din judetul Argeş care, odată ce a venit ANAF-ul, până să emitem noi titlul, îşi înstrăinează bunurile. Am gândit un mecanism şi aici, în sensul în care persoanele care vor cumpăra aceste bunuri prin cumpărături care nu au substanţă, adică nu au materialitate, nu trimit banii, vor fi şi ele vizate de control. O să vă prezentăm, cred eu, un maxim de două săptămâni, câte maşini confiscăm. Avem persoane interesante. O să vedeţi după finalizarea acestor acţiuni rezultatele”, a declarat Adrian Nicuşor Nica, la Antena 3 CNN, potrivit News.ro.

Întrebat despre faptul că sunt oameni în ANAF care se tem de bombardieri, Nica a spus: „Aici este o problemă. Colegii noştri, după cum ştiţi, ca toţi ceilalţi, suportă deciziile luate, respectiv, salarizarea este cea care e bine cunoscută deoarece ei îşi fac declaraţii de avere”.

Şeful ANAf a precizat că un angajat ANAF care nu e pe funcţie de şef de serviciu are un salariul în jur de 7.400-7.600 lei.

„Nu e uşor pentru ei să facă astfel de controale. Vorbim de un profil de om din societate care nu a luat niciodată în calcul posibilitatea de a-şi plăti taxe şi, practic, inspectorii ANAF sunt primii care se întâlnesc cu el. Până la agresiune nu am ajuns, dar, de obicei, când se întâmplă astfel de lucruri, ei se retrag de acolo sau sună la 112 şi cer ajutorul Poliţiei. Iar de fiecare dată când am cerut ajutorul, am fost sprijiniţi de jandarmi sau de poliţie. Dar este o acţiune delicată a lor, mai ales că mulţi trăiesc în zonele acelea, şi, pentru a preîntâmpina situaţiile în care un inspector din judeţul lui merge să controleze o persoană care nu-şi declară de mult veniturile din judeţul ăla, am decis să aducem inspectori, să încrucişăm zonele, ceea ce, evident, ne generează ceva costuri, pentru că avem costurile de deplasare pe care le suportăm din bugetul pe care îl avem”, a explicat șeful Fiscului.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...