FOTO. Ședința foto printre rechini a unui model pe Instagram s-a terminat prost

Data publicării:
model

Ședința foto sexy în Bahamas a unui model pe Instagram s-a terminat prost, după ce tânăra a fost mușcată de un rechin. Modelul Katarine Zarutskie a vrut să facă mai multe fotografii înotând în apele cristaline din Staniel Cay, scrie CNN.

Când tânăra a intrat în apă, să înoate printre rechini, unul dintre aceștia a mușcat-o de mână și a tras-o sub apă. „Brusc, am simțit ca și când 15 persoane m-au strâns de braț foarte, foarte, foarte tare. Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că eram sub apă și am simțit un val de adrenalină”, povestește tânăra în vârstă de 19 ani.

Zarutskie, originară din California, spune că s-a inspirat pentru ședința foto printre rechini de la alte tinere cunoscute pe Instagram.

„Păreau că se află în siguranță, așa că m-am gândit că sigur va fi OK și pentru mine”, adaugă ea.

Fotografiile au fost făcute de tatăl iubitului lui Katarine. Acesta a surprins chiar momentul în care rechinul a apucat-o de braț pe tânără. 

Proprietarul golfului în care Katarine a făcut ședința foto spune că rechinii sunt, de obicei, docili, dar că era probabil momentul în care aceștia se hrăneau și ar fi confundat degetele tinerei cu mâncarea lor.

Tânăra nu a fost rănită în incident, însă spune că nu va mai poza prea curând prin apele cu rechini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri