Administrator din Iași, acuzat că a decontat călătorii pe numele unor persoane decedate. Prejudiciu de 3,1 milioane de lei

Data actualizării: Data publicării:
girofarul unei masini de politie
Foto: Shutterstock

Un administrator din Iaşi a fost trimis în judecată după ce ar fi înşelat statul timp de aproape zece ani, decontând lunar taloane de călătorie cu reducere de 50% pentru pensionari care, în realitate, nu ar fi efectuat deplasările. Potrivit procurorilor, prejudiciul adus bugetului de stat depăşeşte 3,1 milioane de lei, sumă obţinută prin raportarea a peste 81.000 de călătorii presupus realizate, inclusiv pe numele unor persoane decedate, cu plata pensiei suspendată sau cu date eronate în evidenţe, potrivit News.ro.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au informat, marţi, că procurorii au finalizat rechizitoriul şi au dispus trimiterea în judecată a unei persoane, administrator al unei societăţi, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (108 acte materiale), şi fals în declaraţii (108 acte materiale).

Potrivit probelor din dosar, administratorul unei societăţi (persoană juridică) a transmis lunar, în calitate de reprezentant legal al firmei respective, în numele şi în interesul acesteia, 108 deconturi aferente perioadei de raportare ianuarie 2015 – ianuarie 2024, la Direcţia Generală Economică şi Buget din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prezentând ca fiind reale fapte neadevărate, prin înscrierea în deconturi a 81.107 cupoane-talon ale căror numere de dosar de pensie figurează cu statusul decedat, negăsit, sistat, suspendat, transferat, cu cod sau număr de dosar eronate sau lipsă.

„Conform evidenţei Casei Naţionale de Pensii Publice şi caselor judeţene de pensii, cupoanele-talon nu erau eligibile pentru a obţine decontarea, întrucât nu au fost emise de CNPP, au atestat în mod nereal faptul că au fost efectuate servicii de transport cu pensionari în baza unor astfel de taloane. Astfel, au fost emise bilete de călătorie cu reducere de 50% conform Legii 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, deşi în realitate aceste servicii nu au fost prestate, cu scopul de a produce consecinţe juridice şi de a obţine un folos patrimonial injust, respectiv diferenţa de tarif de 50% din valoarea unui număr de 81.107 călătorii presupus a fi efectuate cu pensionari, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 3.185.211,50 lei”, precizează sursa citată.

Cercetările în această cauză au fost efectuate în cadrul operaţiunii „Jupiter”, fiind făcute percheziţii domiciliare şi instituite măsuri asiguratorii până la concurenţa sumei de 3.185.211,50 lei.

Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Iaşi.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
În ce cazuri pensionarii NU iau puncte de stabilitate la pensie? Cum sunt dezavantajați cei cu grupe de muncă?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani