Gelu Duminică: „Eu știu foarte mulți politicieni care zic că educația sexuală nu trebuie, dar care au amante”

Data actualizării: Data publicării:
sociologul gelu duminica in studioul digi24
Sociologul Gelu Duminică. Foto: captură video Digi24

Educația sexuală și introducerea acesteia în programa școlară este un subiect extrem de dezbătut în spațiul public și care a împărțit opinia publică în două: cei care consideră esențială educația sexuală și cei care refuză să accepte că astfel de informații i-ar ajuta pe adolescenți. Potrivit sociologului Gelu Duminică, statul român face parte din a doua categorie, a celor care nu conștientizează situația în care țara noastră se află la acest capitol și continuă să trăiască „într-o bulă”. Asta deși, spune el, există „mulți politicieni care zic că educația sexuală nu trebuie, dar care au amante”.

„România are carențe majore în ceea ce privește educația sexuală, nu degeaba avem cel mai mare număr de mame minore din Uniunea Europeană. Nu degeaba avem cel mai mare număr de fete până în 15 ani care sunt mame. 40% dintre mamele sub această vârstă din Europa sunt în România, în tărâmul asta în care 90% dintre noi ne considerăm credincioși”, susține Gelu Duminică.

Cu toate acestea, sociologul nu consideră că Biserica este cea care ar trebui să ofere educație sexuală adolescenților, ci statul, care nu vrea să o facă. 

Politicienii români și educația sexuală

Potrivit sociologului, deși majoritatea oamenilor politici refuză să introducă educația sexuală în școli, pe motiv că nu este necesară, există printre ei „oameni imorali”, care comit adulter.

„Eu știu foarte mulți politicieni care zic că educația sexuală nu trebuie, dar care au amante. Ei blamează puritatea și moralitatea dar sunt profund imorali în multe lucruri”, a susținut Gelu Duminică. „Politicianul român ar trebui să se gândească la mai mult decât la el însuși și să se realizeze că reprezintă această țară”, și astfel să ia măsuri, a mai adăugat sociologul.

România are peste 18.000 de mame minore

Dintre cele peste 18.000 de mame minore din România, doar 1.000 mai sunt în băncile școlii, restul dintre ele renunțând la educație din cauza criticilor care le sunt aduse, odată ce colegii și profesorii află de situația lor.

„În alte țări, în momentul în care așa ceva se întâmplă, întreg sistemul începe să lucreze pentru minoră și pentru copil. Ea să rămână în școală, să fie dezvoltată, să aibă parte de asistență socială și de consiliere astfel încât să treacă peste această încercare.

Pe cealaltă parte, copilul primește toate elementele astfel încât mama să poată să-și continue educația și dezvoltarea. Pentru că statul conștientizează că dacă nu face acest lucru, în viitorul apropiat va avea o mamă dependentă și un copil care va intra în circul vicios al sărăciei”, a afirmat sociologul.

Astfel, pentru a opri creșterea de la an la an a numărului mamelor minore în România, statul român ar trebui să ia exemplul altor țări, să introducă educația sexuală în școli și să renunțe să mai trăiască „într-o bulă”, a mai adăugat Gelu Duminică. 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri