Îmbulzeală la flori gratis. O familie din Satu Mare a donat peste 1.000 de crizanteme la ghiveci: „Ne-a fost milă să le aruncăm”

Data publicării:
crizanteme colorate
Sute de persoane au venit să ia gratis ghivecele cu flori. Credit foto: Guliver/Getty Images

Sute de persoane au venit la poarta unei familii din județul Satu Mare, după ce au citit pe rețelele sociale că pot primi flori gratis. Este vorba despre o familie de producători de flori, care a anunțat că oferă gratis ghivecele cu crizanteme rămase nevândute după Sâmbăta Morților. „Ne-a fost milă să le aruncăm”, a declarat, pentru Digi24, Anita Petkes.

Coada s-a format încă de la 8 dimineața, deși oamenilor li s-a spus că pot veni începând cu ora 10:00. Sute de persoane au venit să ia gratis ghivecele cu flori.

„Mi se pare o idee foarte bună, dacă nu mai are ce să le facă, să le întrețină”, spune un tânăr.

„Foarte frumos! Pentru munca lor s-ar merita și să plătim, dar dacă așa au vrut, să doneze, Dumnezeu să le dea sănătate!”, spune altcineva.

„La țară (n. red. locuim) și le plantăm!”, spune fericită o femeie care a primit 10 ghivece.

„Foarte frumos gestul și știu că nu-i ușor ce fac ei. Le duc la cimitir, la tatăl meu”, a declarat altcineva.

„Pe astea le ducem la biserică. Și pentru acasă am luat”, povestește o femeie.

„Foarte multe ghivece ne-au rămas, crizanteme... Ne-a fost milă să le aruncăm, de aceea am zis că le luăm din ghiveci și florile le dăm să facem o faptă bună, să facem o bucurie. Nici nu mă așteptam să fie așa de multă lume și înghesuială de la ora 08:00”, mărturisește Anita Petkes, producător de flori din județul Satu Mare.

Peste o mie de flori au fost puse gratuit la dispoziția vizitatorilor și fiecare a putut lua acasă câte 10 ghivece.

operator: Sebastian Codrean

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...