În ce stadiu se află lucrările la cele 8 spitale finanţate de PNRR. Cseke Attila: „Cel mai important este să nu pierdem nicio zi”

Data actualizării: Data publicării:
Primul corp nou de spital judeţean construit în România după 1989 este finalizat prin PNRR, la Bistriţa
Primul corp nou de spital judeţean construit în România după 1989 este finalizat prin PNRR, la Bistriţa. Foto: Facebook/Alexandru Rogobete

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a analizat, marţi, stadiul lucrărilor la cele 8 spitale finanţate de PNRR. Mai multe obiective sunt deja finalizate şi recepţionate, iar altele se află în ultimele faze de execuţie, recepţie şi operaţionalizare.

„Investiţiile în spitalele finanţate prin PNRR intră în etapa decisivă. Mai multe obiective sunt deja finalizate şi recepţionate, iar altele se află în ultimele faze de execuţie, recepţie şi operaţionalizare”, a transmis, luni, Ministerul Sănătăţii.

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat că a verificat stadiul fiecărui spital în parte.

„Am verificat, împreună cu echipele implicate, situaţia fiecărui spital în parte. Acum, cel mai important este să respectăm graficele şi să nu pierdem nicio zi. Un proiect nu este gata atunci când avem doar o clădire ridicată. Este gata când lucrările sunt recepţionate, echipamentele sunt la locul lor, utilităţile funcţionează şi putem pune infrastructura în slujba pacientului. De aceea, urmărim fiecare etapă şi fiecare termen”, a declarat Cseke Attila.

Stadiul fiecărei unităţi:

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, noul corp de clădire este finalizat şi recepţionat.

„Până la finalul săptămânii va fi finalizată digitalizarea integrală a unităţii sanitare şi vor fi livrate noile echipamente medicale achiziţionate prin PNRR. În ceea ce priveşte clădirea veche, lucrările de reabilitare şi modernizare sunt aproape de final, urmând ca procedura de recepţie să înceapă după 14 august”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

La Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” - Zerlendi - Investiţia a ajuns la ultimele finisaje, se lucrează în ritm alert cu peste 350 de muncitori, iar recepţia finală este estimată după 25 august.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj - Sunt în curs de finalizare toate achiziţiile importante de mobilier, paturi, echipamente medicale. Procedurile de recepţie vor începe după data de 13 august.

La Spitalul Militar de Urgenţă Craiova - Proiectul a fost finalizat cu succes, iar pavilionul este deplin funcţional

La Spitalul Clinic Militar de Urgenţă ”Dr. Alexandru Augustin” Sibiu - Investiţia este finalizată, iar recepţia este programată pentru săptămâna viitoare.

La Spitalul Clinic de Urgenţă ”Prof.dr. Agrippa Ionescu” Baloteşti - Corpul nou de clădire este recepţionat, iar procedurile pentru recepţia lucrărilor de reabilitare şi modernizare a clădirii deja existente vor începe după 20 august.

La Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu-Mureş - Investiţia este finalizată, însă operaţionalizarea este condiţionată de rezolvarea unor aspecte privind utilităţile: apă, gaze şi energie electrică. Pentru eliminarea rapidă a acestor probleme, ministrul interimar al Sănătăţii a instituit un comandament local de urgenţă, împreună cu autorităţile locale şi instituţiile responsabile.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa - Mama şi Copilul - Sunt în curs de decontare ultimele facturi prin PNRR, iar începând cu 14 august vor fi demarate procedurile pentru continuarea investiţiei prin Programul Operaţional Sănătate.

„Nu vorbim doar despre clădiri noi, ci despre capacitatea României de a oferi pacienţilor servicii medicale în spaţii moderne, sigure şi dotate la standarde actuale. În următoarele săptămâni, mai multe dintre aceste investiţii vor trece de la construcţie la recepţie, de la recepţie la dotare şi, cel mai important, de la proiect la servicii medicale efective pentru pacienţi. Fiecare proiect finalizat înseamnă un pas înainte pentru un sistem de sănătate mai modern şi mai aproape de nevoile oamenilor”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”