Încă o navă comercială a fost atacată cu drone în Marea Roșie. Doi membri ai echipajului au fost răniți, alți doi sunt dispăruți

Data publicării:
o navă comercială în largul coastelor Yemenului
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Un atac a vizat, luni, o navă comercială în largul coastelor Yemenului, făcând doi răniţi şi doi dispăruţi, au raportat agenţiile maritime, al doilea în 24 de ore asupra unui vapor în Marea Roşie, rută de transport maritim esenţială pentru comerţul mondial, notează AFP, potrivit Agerpres. 

Atacul de duminică asupra navei comerciale Magic Seas a fost revendicat de rebelii houthi yemeniţi. Cel de luni nu a fost revendicat deocamdată.

Potrivit agenţiei britanice de securitate maritimă Ambrey, o navă-cargo sub pavilion liberian a fost atacată în Marea Roşie de drone şi două ambarcaţiuni. Acestea au deschis focul asupra navei, rănind doi membri ai echipajului, a adăugat agenţia. Alţi doi marinari sunt dispăruţi.

Agenţia UKMTO (United Kingdom Maritime Trade Operations), din cadrul Marinei britanice, a afirmat că a primit informaţii despre un incident la aproape 51 de mile marine în largul coastelor oraşului yemenit Hodeidah (vest), controlat de houthi.

Luni, mai devreme, miliţiile houthi, susţinute de Iran, inamicul de moarte al Israelului, au revendicat un atac asupra navei comerciale Magic Seas, primul efectuat de rebeli în ultimele câteva luni.

Potrivit purtătorului lor de cuvânt militar, Yahya Saree, nava sub pavilion liberian, a acostat în Israel. Atacul a fost efectuat cu „două ambarcaţiuni fără pilot, cinci rachete balistice şi de croazieră şi trei drone”, a precizat Saree.

Potrivit celor două agenţii britanice de securitate maritimă, nava a fost atacată în largul coastelor portului Hodeidah, iar membrii echipajului au abandonat nava avariată.

Potrivit lui Saree, aceasta s-a scufundat.

La rândul său, Uniunea Europeană „a condamnat ferm” atacul asupra navei Magic Seas, „o escaladare gravă care pune în pericol securitatea maritimă pe o cale navigabilă vitală pentru regiune şi pentru lume”, potrivit unui purtător de cuvânt.

Atacul a pus capăt perioadei de calm de jumătate de an în Marea Roşie, una dintre cele mai aglomerate rute maritime din lume, unde atacurile rebelilor houthi de la sfârşitul anului 2023 până la sfârşitul anului 2024 au perturbat transportul maritim între Europa şi Asia prin Canalul Suez.

Miliţiile houthi au lansat peste 100 de atacuri asupra unor nave în Marea Roşie, Golful Aden şi strâmtoarea Bab al-Mandab, care le leagă, în semn de solidaritate cu palestinienii după izbucnirea războiului în Fâşia Gaza în 2023. Dar atacurile încetaseră în acest an, ultimul fiind cunoscut ca având loc în decembrie.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...