Înmatriculările noi de vehicule au crescut cu 19,7% în trimestrul trei din 2025. Cele mai mari creșteri sunt la autobuze și microbuze

Data publicării:
stb-autobuze-foto-PMB
Foto: Primăria Capitalei

Înmatriculările noi de vehicule pentru transportul pasagerilor au crescut cu 19,7% în trimestrul al treilea din 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate marți, 4 noiembrie, de Institutul Național de Statistică (INS). Creșteri au fost înregistrate la toate categoriile de vehicule, de la autoturisme cu un plus de 19,4%, până la motociclete și autobuze, cu creșteri de 22,6%, respectiv 36,4%.

De asemenea, autoturismele noi au reprezentat 30,8% din totalul înmatriculărilor de autoturisme, cu 4 puncte procentuale mai mult decât în aceeași perioadă din 2024, potrivit INS.

Față de trimestrul al doilea al acestui an, înmatriculările de vehicule pentru pasageri au crescut cu 9,3%.

Creștere și în transportul de mărfuri

Înmatriculările noi de vehicule pentru transportul de mărfuri au urcat cu 15,5% în trimestrul trei din 2025, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

INS a arătat că au fost creșteri pe toate categoriile, de la remorci și semiremorci, cu un plus de 20,1%, la autotractoare și autocamioane și vehicule speciale, cu plus 14,5% și plus 12%.

Pentru vehiculele rutiere noi destinate transportului mărfurilor, creșterile au fost și mai mari: autotractoare cu o creștere de 25,3%, remorci și semiremorci cu un plus de 20,6%, iar autocamioanele au un plus de 7,1%.

Totuși, față de trimestrul al doilea din 2025, numărul de înmatriculări de vehicule pentru transportul mărfurilor a scăzut ușor, cu 2,3%.

 

Editor : Andreea Dobra

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Ce se ascunde în spatele celei mai lungi crize de consum din România. Avertisment dur al unui economist...
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...