Mandatul de primar al Mangaliei al lui Cristian Radu a încetat. Anunțul Prefecturii Constanța

Data actualizării: Data publicării:
primarul mangaliei
Radu Cristian, primarul Mangaliei. Foto: Captură Digi24

Mandatul de primar al lui Cristian Radu de la Mangalia a încetat de drept, au anunţat, luni, reprezentanţii Prefecturii Constanţa. Hotărârea a fost luată deoarece Cristian Radu, judecat pentru luare de mită şi spălare de bani, nu şi-a putut exercita funcţia în ultimele luni deoarece a avut interdicţie din partea instanţei.

”Astăzi, urmare a referatului transmis de secretarul general al municipiului Mangalia în data de 01.07.2026 , a fost emis ordinul prefectului nr. 350/06.07.2026 prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al domnului Radu Cristian”, au transmis, luni, reprezentanţii Prefecturii Constanţa, citată de News.ro.

Decizia a fost luată în baza articolului 160, litera g din Codul Administrativ, care precizează că mandatul de drept al primarului încetează din cauza ”imposibilităţii exercitării funcţiei din cauza unei boli grave, certificate, sau a altor motive temeinice dovedite, care nu permit desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni, pe parcursul unui an calendaristic”.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, în luna decembrie 2025, pe Cristian Radu, pentru mai multe infracţiuni, printre care luare de mită şi spălare de bani. El este acuzat că, în perioada 2022-2025, a primit peste 600.000 de euro pentru emiterea unor documente urbanistice şi iniţierea unor hotărâri de consiliu local care să favorizeze anumite persoane.

Procurorii anticorupţie solicită instanţei confiscarea a peste două milioane de lei de la Cristian Radu, întrucât suma nu ar fi fost obţinută în mod legal.

Cristian Radu s-a aflat în arest preventiv de la sfârşitul lunii august 2025. A doua zi el a fost suspendat din funcţia de primar al Mangaliei. Măsura arestului preventiv a fost prelungită succesiv până la începutul lunii martie 2026, când a fost înlocuită cu cea a arestului la domiciliu.

Ulterior, Cristian Radu a fost plasat sub control judiciar, măsură sub care se află şi în prezent şi a avut interdicţia de a-şi exercita funcţia de primar.

Cristian Radu era primar al Mangaliei din anul 2012 din partea PNL. Anterior, el fusese şef al Gărzii Financiare Constanţa.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...