Mirabela Grădinaru, întâlnire cu o delegație UNICEF: „Trebuie să ne asigurăm că fiecare copil îşi poate atinge întregul potenţial”

Data actualizării: Data publicării:
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Foto: presidency.ro

Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, s-a întâlnit marţi cu o delegaţie UNICEF condusă de Edouard Beigbeder, director regional UNICEF pentru Europa, Asia Centrală, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, discuţiile vizând promovarea drepturilor copilului şi consolidarea participării copiilor şi tinerilor la deciziile care le influenţează viaţa.

Potrivit unui comunicat transmis de UNICEF, în cadrul întâlnirii au fost evidenţiate progresele înregistrate de România în ceea ce priveşte implicarea copiilor şi tinerilor în procesul de luare a deciziilor publice, inclusiv prin legislaţia adoptată în 2024, care le oferă acestora posibilitatea de a contribui la elaborarea politicilor şi actelor normative care îi vizează, informează Agerpres.

„Ştiu cât de important este ca fiecare copil să aibă acces la îngrijire, protecţie, educaţie şi oportunităţi de a se dezvolta. Nu trebuie să uităm niciodată că ei reprezintă prioritatea noastră numărul unu. Felul în care avem grijă de copii astăzi va modela societatea de mâine. Salut continuarea colaborării dintre România şi UNICEF pentru sprijinirea copiilor şi familiilor, pentru ca vocea tinerilor să fie auzită şi pentru a ne asigura că fiecare copil îşi poate atinge întregul potenţial, indiferent de locul în care trăieşte sau de circumstanţele în care s-a născut”, a declarat Mirabela Grădinaru, citată în comunicat.

Potrivit lui Edouard Beigbeder, copiii şi tinerii au dreptul să fie ascultaţi în ceea ce priveşte problemele care le vor influenţa viitorul.

„România a făcut paşi importanţi pentru consolidarea participării copiilor şi pentru integrarea acesteia în procesul de luare a deciziilor, iar experienţa sa poate oferi lecţii valoroase atât ţărilor din Europa, cât şi celor din afara regiunii. UNICEF este pregătit să sprijine în continuare eforturile prin care copiii sunt puşi în centrul politicilor publice şi prin care ne asigurăm că fiecare copil are şansa de a se dezvolta şi de a-şi atinge potenţialul”, a arătat Edouard Beigbeder.

În cadrul întâlnirii au fost abordate şi experienţa României în implementarea modelului de servicii comunitare integrate, precum şi punerea în aplicare a Garanţiei Europene pentru Copii. De asemenea, au fost discutate oportunităţi de promovare la nivel internaţional a lecţiilor învăţate şi a bunelor practici dezvoltate în România.

Discuţiile au vizat, totodată, continuarea cooperării în domenii precum participarea copiilor, educaţia, combaterea schimbărilor climatice, siguranţa online şi prevenirea violenţei împotriva copiilor.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”