Modernizarea unui drum a dus la efecte neașteptate. Șoseaua s-a înălțat atât de mult, încât oamenii și-au făcut scări ca să poată ieși

Data actualizării: Data publicării:
Într-un sat din județul Sălaj, oamenii au rămas prizonieri în propriile curți. De vină sunt lucrările de asfaltare a drumului principal.
FOTO: Captura Digi24

Într-un sat din județul Sălaj, oamenii au rămas prizonieri în propriile curți. De vină sunt lucrările de asfaltare a drumului principal. La finalul acestora, diferența dintre șosea și nivelul curților a ajuns la jumătate de metru. 

În satul Dolu, comuna Zimbor, parcă ar fi lucrat două echipe diferite de muncitori. În partea dreaptă, podețul a fost ridicat până la nivelul porții. În partea stângă în schimb cimentul a fost turnat cu jumătate de metru mai înalt decât curtea și astfel oamenii nu mai pot circula pe poartă.  

Sătenii se plâng că podețele s-au construit după principiul "îți fac dacă mă rogi frumos".

Pentru că nu puteau ieși din curte nici cu mașina și nici pe jos, unii localnici au terminat ei lucrarea de mântuială a autorităților și și-au construit singuri scări.

Primarul are totuși o explicație pentru podețele prost proiectate.

Gabriel Mureșan, primarul comunei Zimbor: "Aveți impresia că se face un șanț după curtea fiecăruia? Un șanț trebui să aibă poziție să cadă apă și are o dimensiune standard la podeț".

Colegii din primărie au altă versiune în privința finalizării lucrărilor.

Nicușor Trestian, consilier local: "Așa a rămas, vă dați seama, ce mentalitate  fiecare sa se descurce cum poate. Adică de la pod să-și mute porțile, să și le ridice, să taie balamalele că altfel nu poți să intri în curte."

Drumul comunal face parte dintr-un proiect de peste 6 miliarde de lei finanțat prin programul PNDL2.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Sirena apelor" în oaza ei de relaxare. Delia, în costum de baie, cu perucă verde, la piscina de pe terasa...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Controversele din jurul noii grile de salarizare reapar în spațiul public. Cât ar putea ajunge salariile...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii așteptat de 2.500.000 pensionari. „Am trimis banii”. Când intră pensia pe card?
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt renunță la numele Pitt. Zahara este al treilea copil care face acest...