Sari la conținut

„Monstrul Mării Caspice”, turbo-trenul sau aerosania cu elice de avion. Invențiile trăsnite produse de fantezia secolului XX

Perioada Războiului Rece nu a fost doar o încleștare existențială între URSS și Statele Unite, ci și o perioadă fertilă în domeniul inventicii. Sovieticii au realizat unele dintre cele mai stranii și năstrușnice invenții destinate transportului de persoane.

8817ef21f138250e5649b1ab9f222079

KM Ekranoplan

RFE/RL a realizat o compilație a câtorva invenții care, într-un fel sau altul, au lăsat o amprentă în fantezia inginerească a secolului trecut.

KM Ekranoplan, cunoscut însă sub porecla de „Monstrul Mării Caspice”, a fost un hidroavion experimental realizat de designer-ul în aviatică Rostislav Alexeiev. Din 1966, anul primului test, și până în 1988, KM Ekranoplan a deținut titlul de cel mai mare și mai greu avion din lume.

Acest hidroavion-mamut a reprezentat unul dintre evenimentele majore de spionaj ale Războiului Rece. Când serviciile secrete americane au depistat prima oară „Monstrul” caspic pe imaginile din satelit, la Washington s-a instalat panica: autoritățile americane se gândeau că sovieticii vor folosi hidroavionul pentru un atac-surpriză asupra Statelor Unite.

Nu se putea spune că temerile nu erau fundamentate. KM Ekranoplan putea atinge o viteză maximă de 650 de kilometri pe oră, putea evita minele navale, iar altitudinea joasă la care zbura îl făcea aproape insesizabil pe radare. Potrivit experților în domeniul aeronauticii, „Monstru Mării Caspice” ar fi putut ajunge în San Francisco în trei ore și nu ar fi putut fi depistat decât abia în momentul ofensivei.

În 1980, din cauza unei erori de pilotaj, primul KM Ekranoplan s-a scufundat în Marea Caspică. Epava lui se află și astăzi pe fundul mării.

Însă în 1987, URSS a lansat un alt hidroavion de mare tonaj numit Lun, înarmat cu șase focoase nucleare Moskit, montate pe „spinarea” acestui „leviatan” militar.

La sfârșitul anilor 1980, aceste hidroavioane au fost scoase din uzul armatei.

zil

ZIL 4904

ZIL 4904. Vehiculul-amfibie experimental a fost conceput pentru transportul în teritoriile siberiene ale Rusiei. Caroseria era montată pe o plaformă cu două șenile masive de aluminiu sub forma unor burghie, deplasându-se prin rotații de bormașină, și putea străbate cu ușurință mlaștini și întinderi vaste de zăpadă și gheață.

Vehiculele realizate în fabricile de echipament auto AMO ZIL din Moscova aveau să fie folosite în special pentru a recupera de pe poligoanele din Kazahstan capsulele spațiale folosite în testele programului Soyuz.

sever

Sever-2

Un alt popas pe firul istoriei: se ia o caroserie de sedan GAZ M20, se aplică o podea cu schiuri îmbrăcate în teflon, după care se montează pe spate o elice și un motor de avion Yak-12. Rezultatul? Aerosania Sever-2, creată în 1959, vehilul preferat al poștașilor care porneau în epopei spre satele izolate din nordul înghețat al Rusiei.

Cu trecerea timpului, acest soi de aerosanie a avut mai multe serii, mai multe modele de caroserie (KA30), până când, la începutul anilor 1990, avea să fie tras pe linie moartă.

trenul

Trenul-laborator cu reacție

Probabil vedeta supremă a perioadei Războiului Rece a fost trenul-laborator cu reacție construit de producătorul feroviar Kalininsky. Anii 1970. Inginerii sovietici au modificat șasiul unui tren, adăugându-i pe acoperiș două motoare cu reacție luate de la avion de pasageri Yakovlev Yak-40.

Primul test a avut loc 1971, iar un mai târziu, hibridul de oțel reușea să atingă 250 km/oră în linie dreaptă. Această performanță a fost ovaționată pe larg în ziarele comuniste ale vremii. Numai că „bijuteria” rusească avea o problemă delicată: consuma enorm. Potrivit unui articol publicat la acea vreme în ziarul Pravda, o călătorie de la Moscova la Sankt Petersburg ar fi consumat 6 tone de combustibil.

Proiectul avea să fie abandonat în 1975 din cauza costurilor prea mari, iar în prezent turbo-trenul zace mâncat de rugină în curtea unui complex industrial din Rusia.