Nereguli descoperite de ANPC la firme din Teleorman şi Dolj care asigură cazarea şi hrana persoanelor în carantină

Data publicării:
sigla ANPC
Foto: Inquam Photos/Alexandra Pandrea

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi de peste 60.000 lei şi a închis unele unităţi din Dolj şi Teleorman, pentru nereguli privind cazarea şi asigurarea hranei persoanelor aflate în carantină instituţionalizată, se arată într-un comunicat ANPC.

Comisarii ANPC din Dolj au efectuat verificări la unităţile din Craiova care asigură servicii de cazare şi catering pentru persoanele aflate în carantină.

În urma acţiunilor desfăşurate la societăţile comerciale SC Flormang Com SRL, SC Lorpal SRL (Casa Zamfirescu) şi SC MBI Travel SRL s-au constatat numeroase abateri la blocurile alimentare: nerespectarea condiţiilor de depozitare a alimentelor; folosirea de materii prime cu durata valabilităţii depăşită sau care nu erau însoţite de eticheta de produs de unde să rezulte principlalele elemente de identificare şi caracterizare; schimbarea stării termice a produselor; în spaţiile de pregătire a preparatelor culinare se utilizau ustensile depreciate, iar condiţiile igienice erau necorespunzătoare, respectiv paviment depreciat, pereţi cu urme de grăsime, hote murdare cu urme de grăsime arsă.

De asemenea, în urma verificării spaţiilor de cazare aparţinând societăţii SC Flormang Com SRL s-a constatat nerespectarea condiţiilor de igienă (lenjerie, saltele şi perne pătate, neigienizate; lipsa curăţeniei în camere).

Potrivit ANPC, agenţii economici au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 48.000 lei dispunându-se, totodată, şi aplicarea măsurii complementare de închiderea unităţilor respective pe o perioadă de până la şase luni.

De asemenea, ANPC s-a autosesizat în urma unei postări apărute pe o reţea de socializare privind calitatea hranei distribuite unor persoane aflate în carantină, în judeţul Teleorman, iar în urma verificărilor, operatorul economic la care se aflau cazate persoanele carantinate şi care pregătea şi hrana pentru acestea, în restaurantul propriu, s-au constatat următoarele abateri: folosirea de materii prime pentru prepararea hranei, cu data durabilităţii minimale/data limită de consum depăşită sau care nu erau însoţite de eticheta de produs de unde să rezulte principalele elemente de identificare şi caracterizare; nerespectarea condiţiilor de păstrare impuse de producător pentru anumite materii prime, respectiv produse din carne care ar trebui păstrate la temperaturi de refrigerare, acestea fiind congelate.

În acest caz, firma a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 lei.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce trebuie să faci înainte să radiezi o mașină. Noua condiție impusă proprietarilor
Digi FM
Daciana Sârbu, despre deschiderea de a-și asuma o relație cu un bărbat mai tânăr după divorț: "Toată viața am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Benny Blanco, prima reacție după scandalul „picioarelor murdare”. Ce spune artistul despre igiena sa: „Știu...
Film Now
Ce spune Harvey Weinstein despre relația fostei lui soții cu Adrien Brody: "Georgina a suferit teribil din...
Adevarul
Modul cum Iranul folosește rachetele nedumerește analiștii militari. Ce ar putea semnala acest lucru
Newsweek
Ministerul Muncii contrazice guvernul: 3.000.000 pensionari iau ajutor la pensie până la 1.000 lei DOCUMENT
Digi FM
Motivul pentru care Șerban Huidu nu a făcut închisoare pentru accidentul cu trei morți din 2011: „Cu asta am...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce râsul este contagios. Explicația din spatele unui gest aparent banal
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Mickey Rourke, evacuat oficial din casa sa din Los Angeles. Actorul a pierdut locuința după o datorie de...
UTV
Theo Rose a publicat imagini rare cu mama ei. Artista spune că Nina Diaconu „a devenit mai frumoasă odată cu...