Nunta care poate propulsa economia Marii Britanii

Data actualizării: Data publicării:
meghan markel harry
FOTO: Stephen Lock – I-Images

Nunta Prinţului Harry cu actriţa americană Meghan Markle ar putea genera o creştere de peste 500 de milioane de lire sterline a economiei britanice, datorită turiştilor care vor vizita ţara şi a cetăţenilor care vor sărbători evenimentului, potrivit unor estimări.

Prince Harry & Meghan Markle Visit Nottingham
FOTO: Gulliver/ Getty Images

În aprilie 2011, în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord a fost înregistrat un total de 350.000 de vizitatori peste media lunii anterioare – creştere generată de nunta prinţului William cu Kate Middleton, potrivit Oficiul pentru Statistici Naţionale, scrie Reuters, potrivit News.ro. 

Compania de consultanţă în afaceri Brand Finance a prezis o creştere similară pentru luna mai, când va avea loc nunta prinţului Harry, şi în total, aceasta a estimat o creştere de 500 de milioane de lire sterline, adică peste 562 de milioane de euro.

„Credem că aproximativ 200 de milioane de lire sterline vor fi generate din turism, călătorii şi hoteluri”, a spus David Haigh, directorul executiv al companiei, pentru Reuters.

Potrivit lui Haigh, aproximativ 150 de milioane de lire sterline vor fi cheltuite de persoane care vor organiza petreceri cu acest prilej, iar 50 de milioane de lire sterline vor proveni de la persoane care vor cumpăra produse precum tricouri, pălării şi alte obiecte dedicate evenimentului.

Nunta va genera aproximativ 100 de milioane de lire sterline din publicitatea gratuită de care Marea Britanie va beneficia la nivel mondial.

Comercianţii din Windsor se pregătesc deja să profite de acest eveniment, care generează interes în întreaga lume. 

Managerii din industria turismului din această ţară consideră că anul 2018 va fi unul bun, ajutat de deprecierea lirei sterline în urma Brexitului, care a atras turişti în Marea Britanie şi a descurajat cetăţenii britanici să îşi petreacă concediile în afara graniţelor. 

VisitBritain, agenţia naţională de turism din Marea Britanie, estimează că aproximativ 41,7 de milioane turişti din străinătate vor vizita ţara în anul 2018, generând venituri de 26,9 miliarde de lire sterline.

Prinţul Harry şi Meghan Markle se vor căsători pe 19 mai la Capela St. George a Castelului Windsor.

Familia regală britanică va plăti pentru nuntă, inslusiv ceremonia, muzica, florile şi recepţia, a scris BBC.

Prinţul Harry şi Meghan Markle au o relaţie din iulie 2016. Într-un interviu acordat Vanity Fair, Meghan Markle spunea, referindu-se la relaţia cu prinţul Harry: „Suntem doi oameni cu adevărat fericiţi şi îndrăgostiţi".

Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, a afirmat că va renunţa la actorie şi că, odată cu rolul pe care îl va avea, îşi va concentra energia în cauze importante pentru ea. Deja este implicată în cauze umanitare şi apără drepturile femeilor în Organizaţia Naţiunilor Unite. Actriţa protestantă se va converti la catolicism înainte de nuntă şi intenţionează să devină cetăţean britanic.

Meghan Markle s-a născut pe 4 august 1981, în Los Angeles. A devenit cunoscută graţie rolului Rachel Zane din serialul de televiziune „Suits” şi s-a remarcat apoi şi în serialul „Fringe”. S-a căsătorit cu managerul Trevor Engelson în 2011, însă cei doi s-au despărţit în mai 2013 şi au divorţat în august 2013.

viewscnt

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Controversele din jurul noii grile de salarizare reapar în spațiul public. Cât ar putea ajunge salariile...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...