O femeie a fost găsită plină de sânge, cu răni pe gât şi braţe, într-o toaletă din Aeroportul Otopeni

Data actualizării: Data publicării:
Avioane la Aeroportul Henri Coandă.
Foto: bucharestairports.ro

O femeie de aproximativ 40 de ani a fost găsită, sâmbătă, cu multiple plăgi la nivelul gâtului şi antebraţelor, într-o toaletă din Aeroportul Otopeni, fiind transportată la spital, informează IPJ Ilfov.

"La data de 1 aprilie, în jurul orei 11,35, Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene Henri Coandă a fost sesizat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la faptul că, în toaleta din incinta terminalului Plecări a Aeroportului Otopeni, a fost găsită o femeie, în vârstă de aproximativ 40 de ani, prezentând multiple plăgi la nivelul gâtului şi antebraţelor, aceasta fiind transportată de urgenţă la Spitalul Floreasca", precizează sursa citată.

În cauză, poliţiştii efectuează verificări pentru a stabili situaţia de fapt şi pentru luarea măsurilor legale ce se impun.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”