O femeie din Cluj a murit apărându-și fiica de fostul iubit, pe numele căruia era ordin de protecție. IGPR trimite o echipă de control

Data actualizării: Data publicării:
ancheta politie, banda nu treceti_INQUAM_PHOTOS_George_Calin
Foto: InquamPhotos/George Călin

Un conflict violent a avut loc, marţi dimineaţă, în localitatea Luna din judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a agresat-o pe fosta iubită. Acesta le-a rănit cu un cuțit pe mama şi pe sora fetei. Mama tinerei a murit în urma rănilor suferite. Suspectul, pe numele căruia exista un ordin de protecţie, a fost găsit şi imobilizat de poliţişti. Poliţia Română trimite o echipă de control la IPJ Cluj, pentru a verifica modul în care a fost gestionată situaţia.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Secţia 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii a fost sesizată, marţi dimineaţă, că, în localitatea Luna, a avut loc un conflict violent în urma căruia patru persoane ar fi fost agresate de un bărbat.

Poliţiştii ajunşi acolo au identificat patru victime, cu vârste cuprinse între 16 şi 36 de ani.

”Din verificările preliminare efectuate a rezultat faptul că un tânăr de 18 ani, în timp ce se deplasa spre locul de muncă, în zona locuinţei unui tânăr de 24 de ani, ar fi fost abordat de acesta din urmă. Între cei doi ar fi avut loc discuţii contradictorii, în contextul în care tânărul de 18 ani ar avea o relaţie cu fosta concubină a tânărului de 24 de ani. Ulterior, tânărul de 24 de ani s-ar fi deplasat la locuinţa fostei sale concubine, în vârstă de 18 ani, unde ar fi agresat-o fizic şi ar fi scos-o din locuinţă. În sprijinul acesteia ar fi intervenit mama sa, în vârstă de 36 de ani, precum şi sora acesteia, o minoră de 16 ani, care, de asemenea, ar fi fost agresate cu un obiect tăietor-înţepător”, a arătat Poliţia Cluj.

Femeii de 36 de ani i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă ulterior echipajul medical a constatat decesul acesteia.

Suspectul a fost identificat, găsit şi imobilizat în scurt timp, la locuinţa sa din aceeaşi localitate, ulterior fiind dus la sediul poliţiei.

”Pe numele agresorului figura emis un ordin de protecţie de către Judecătoria Luduş, la data de 14 mai a.c., prin care avea obligaţia de a păstra o distanţă minimă de 15 metri faţă de locuinţa victimei, având în vedere că agresorul şi victimele locuiau în imobile alăturate”, a precizat sursa citată de News.ro.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii evenimentului şi dispunerii măsurilor legale care se impun.

”Conducerea Poliţiei Române a dispus ca o echipă de poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române să se deplaseze la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, în vederea efectuării de verificări, cu privire la modul de intervenţie şi gestionare a situaţiei de către poliţişti, în contextul comiterii unor fapte cu violenţă”, a anunţat IGPR.

Echipa de verificare este formată din specialişti ai Direcţiei Control Intern, Direcţiei de Ordine Publică şi Centrului Operaţional. În raport de rezultatele verificărilor, vor fi măsurile legale şi administrative care se impun.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul românesc care renaște la granița cu războiul. Cum a devenit un punct-cheie pentru Europa
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
„Războiului stelelor”. Sateliți militari ruși s-au apropiat de unul comercial finlandez care furnizează...
Newsweek
La ce oră intră, vineri, pensiile pe card? Cei 2.500.000 pensionari nu primesc banii în același timp
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”