O parapantă cu motor s-a prăbușit în Bihor. Pilotul și o tânără de 19 ani au murit

Data publicării:
parapanta
O parapantă cu motor s-a prăbușit în Bihor. Foto: ISU Bihor

Două persoane au murit duminică seară, după prăbuşirea unei parapante cu motor la Olosig, în judeţul Bihor. Cele două victime sunt pilotul, în vârstă de 52 de ani, și pasagera în vârstă de 19 ani.

În jurul orei 18:55, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la faptul că o parapantă cu motor, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit pe un câmp de pe raza localităţii Olosig, scrie News.ro.

Pentru salvarea victimelor, la faţa locului au fost mobilizate de urgenţă două echipaje de pompieri din cadrul Staţiei Săcueni, cu o autospecială de intervenţie şi ambulanţa SMURD a subunităţii, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al SAJ.

La sosirea forţelor de intervenţie, cele două victime, pilotul în vârstă de 52 de ani, şi pasagera în vârstă de 19 ani, se aflau în afara parapantei, ambele în stop cardio-respirator.

Echipajele SMURD şi SAJ au efectuat manevre de resuscitare, însă a fost declarat decesul atât în cazul bărbatului, cât şi în cazul tinerei.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme inspirate din mitologia greacă. Producții spectaculoase de văzut înainte sau după “The Odyssey”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele celei mai lungi crize de consum din România. Avertisment dur al unui economist...
Newsweek
De ce nu au crescut pensiile în 2025 și 2026? Când s-ar putea da indexarea? Ministerul Muncii explică
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Vedete de la Hollywood care s-au căsătorit de cel puțin patru ori. Unele au ajuns de șase ori în fața...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...