Video Ore de curs în praf și moloz. Mii de elevi din toată țara vor începe școala în plin șantier. Soluția de avarie găsită de directori

Data publicării:
elevi care ridica mana la ora
Credit foto: Guliver/Getty Images

Începutul de an școlar, oricum nesigur din cauza protestelor profesorilor, vine pentru mulți elevi și cu sunet de picamăr. Reparațiile, consolidările și modernizările din foarte multe școli nu s-au încheiat. Numai în Oradea, de exemplu, 25 de școli sunt în plin șantier. Presiunea este mare și pe constructori, care trebuie să-și predea lucrările până în august 2026, pentru a nu se pierde fondurile europene din PNRR.

În această școală gimnazială din Oradea învață peste 1.100 de copii, care din septembrie se vor înghesui într-una dintre aripile unității de învățământ, asta chiar de la începutul anului școlar.

Crina Ghergheleș, director școală gimnazială: Vom beneficia de o clădire, în care vor fi relocate 7 clase, respectiv clasele I, motiv pentru care vom putea funcționa în două schimburi. De la 08:00 până la 11:45, primul schimb. Vom lăsa un spațiu de timp pentru curățarea sălilor, iar de la 12:45 va intra schimbul al doilea, care va finaliza cursurile nu mai târziu de 18:30.

Vestea că școala se va desfășura în schimburi i-a nemulțumit și pe părinți.

Claudia Popa, președinte comitet părinți: Este o situație neplăcută pentru toată lumea, nu va fi ușor. Unii părinți sunt mai nemulțumiți, alții încearcă să înțeleagă situația.

Alin Ștefănuț, inspector școlar general IȘJ Bihor: Inevitabil va afecta actul didactic și va presupune scurtarea orelor de curs sau avem chiar propuneri de organizare a programului școlar în online, ceea ce, în momentul de față, nu putem accepta.

25 de unități de învățământ din Oradea au intrat în reabilitare. Presiunea este mare pe constructori, care s-au angajat să termine aceste lucrări până în august 2026, pentru a nu se pierde fondurile europene din PNRR.

Lucian Popa, director executiv, Primăria Oradea: Valoarea totală a investiției se ridică la 253 de milioane de lei, din care partea de finanțare din fonduri europene se situează la valoarea de 182 de milioane.

Noul an școlar va începe luni, 8 septembrie, cu festivitățile de deschidere la unele unități de învățământ, iar cursurile ar urma să înceapă de marți.

reporter/operator: Bogdan Băcilă

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine