Percheziții DIICOT la o grupare de srilankezi pentru trafic de droguri, după ce un tânăr a murit la o petrecere organizată de suspecţi

Data publicării:
droguri
Percheziții DIICOT la o grupare de srilankezi pentru trafic de droguri

Procurorii DIICOT audiază 12 persoane de origine srilankeză, după ce au efectuat, luni, 15 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional şi trafic de droguri, fiind înregistrat şi decesul unui tânăr de supradoză la o petrecere organizată de suspecţi.

"Din actele de urmărire penală a reieşit faptul că, cel puţin din luna iunie 2025 până în prezent, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov s-ar fi cristalizat şi ar fi acţionat o grupare de criminalitate organizată, formată din 12 membri, persoane de origine srilankeză, lucrători cu permise de muncă pe teritoriul României încă din anul 2024, în scopul obţinerii de beneficii materiale din vânzarea sistematică de droguri de risc şi de mare risc", informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit anchetatorilor, membrii grupului ar fi realizat întâlniri pre-operative, ar fi gestionat mai multe locuinţe destinate punerii în vânzare de droguri de risc şi de mare risc, ar fi coordonat aprovizionarea, depozitarea şi distribuţia drogurilor, inclusiv în cadrul unor petreceri organizate pentru comunitatea din care fac parte şi ar fi planificat activităţi viitoare, inclusiv transporturi internaţionale de droguri disimulate.

Grupul infracţional ar fi fost organizat pe o structură cu nuclee şi paliere, de tip achiziţionare şi vânzare de stupefiante către clienţi stabili sau ocazionali, în cadrul unor petreceri sau evenimente organizate în cadrul comunităţii srilankeze, de organizatori ai unor astfel de întruniri şi intermediari în vânzarea de droguri, precum şi de comercializare directă, în locaţii special destinate, ori în cadrul unor petrecerilor organizate în diferite spaţii sau locuinţe din Bucureşti.

"În acest context, unul dintre membri, în noaptea de 29 spre 30 iunie 2025, ar fi organizat un eveniment privat cu peste 200 de participanţi, între care şi membri ai grupului infracţional din care ar fi făcut parte, în care ar fi fost comercializate droguri de risc şi mare risc, situaţie ce a avut ca urmare moartea unui tânăr, survenită prin stop cardio-respirator consecutiv acţiunii deprimante asupra sistemului nervos central a unui cocktail de substanţe de mare risc (cocaină, amfetamină, metamfetamină şi derivat de tip ecstasy şi ketamină)", arată sursa citată.

Pe parcursul administrării probatoriului, au fost indisponibilizate diferite cantităţi de substanţe interzise comercializate în municipiul Bucureşti, dar şi în localităţi situate în judeţul Ilfov, de către membrii grupului infracţional organizat, respectiv canabis, rezină de canabis, cocaină, comprimate ecstasy, metamfetamină.

Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT - Structura Centrală.

Acţiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este, de fapt, Alex Stamate? Laura Bălan, creatoarea hitului momentului, dezvăluie totul: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Pasager obligat să-și schimbe tricoul înainte de zbor. Mesajul considerat „ofensator” a stârnit un scandal și...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Christopher Nolan, despre scena pe care a fost nevoit să o taie din „Odiseea”: „Am încercat, dar nu a fost...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...