Peste 1.200 de certificate de deces falsificate. Descoperirea macabră făcută de polițiștii din București

Data publicării:
trafic medici
Peste 1.200 de certificate de deces falsificate. Descoperirea macabră făcută de polițiștii din București

Peste 1.200 de certificate de deces false. Este descoperirea macabră făcută de polițiștii din București, care au găsit o rețea formată din medici de familie și angajați la pompe funebre.

Mai mulţi medici sunt acuzați că ar fi întocmit parţial certificate constatatoare a decesului în schimbul unor sume de bani. Certificatele erau completate ulterior de către intermediari.

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 5 au pus în aplicare, vineri, 13 mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal de fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual, în formă continuată şi abuz în serviciu.

„Din cercetări, a reieşit faptul că mai multe persoane, ce au calitatea de medici, ar fi întocmit parţial certificate constatatoare a decesului, în scopul obţinerii unor sume de bani, care ar fi fost completate ulterior de către intermediari şi reprezentantul unei societăţi comerciale, cu domeniu de activitate îmbălsămare. De asemenea, şapte mandate de aducere au fost puse în aplicare, persoanele vizate fiind conduse la audieri, în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.

Patru persoane au fost reţinute în acest caz şi urmează să fie prezentate magistraţilor cu propunere legală.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri