Peste 1 milion de lire sterline confiscate de la frații Tate vor fi folosite pentru combaterea violenţei împotriva femeilor

Data publicării:
fratii tate
Tristan (în plan îndepărtat) și Andrew Tate. Foto: Profimedia

Poliţia a declarat că peste 1 milion de lire sterline confiscate din conturile bancare din Devon ale controversatului influencer Andrew Tate şi ale fratelui său Tristan vor fi utilizate pentru combaterea violenţei împotriva femeilor, informează BBC.

Aceasta urmează unei hotărâri judecătoreşti din decembrie 2024, care a constatat că fraţii nu au plătit impozite pe venituri de 21 de milioane de lire sterline provenite din afacerea lor online şi au spălat bani prin conturi bancare din Devon, potrivit News.ro.

Tribunalul din Westminster a decis că poliţia din Devon şi Cornwall poate confisca peste 2,9 milioane de lire sterline în bani şi active, inclusiv criptomonede.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că 1 milion de lire sterline alocate pentru proiecte locale vor fi utilizate pentru „combaterea violenţei împotriva femeilor şi fetelor”.

Poliţia înfiinţează un comitet care va decide ce proiecte vor fi finanţate.

„În lunile următoare, intenţionăm să arătăm comunităţilor noastre cum aceste fonduri pot face diferenţa şi le pot sprijini în luarea de măsuri împotriva celor care comit abuzuri, punând aceste fonduri în centrul sprijinului acordat victimelor”, a declarat purtătorul de cuvânt.

După şedinţa de judecată de anul trecut, poliţia din Devon şi Cornwall a declarat că fraţii au canalizat bani prin „conturi paravan” între 2014 şi 2022, ceea ce constituie o activitate infracţională şi face ca aceste venituri să fie considerate produse ale infracţiunii.

Andrew Tate acuză un „atac coordonat”

În urma hotărârii, Andrew Tate a declarat că a fost victima „matricei” şi a „furtului pur şi simplu”.

„Este un atac coordonat asupra oricui îndrăzneşte să conteste sistemul”, a adăugat el.

Andrew Tate, care se autoproclamă misogin, se confruntă cu proceduri penale şi civile în mai multe ţări – inclusiv în Marea Britanie – pentru presupuse infracţiuni sexuale şi de trafic de persoane, pe care le neagă în totalitate.

A devenit celebru după ce a participat la versiunea britanică a reality show-ului Big Brother în 2016.

A rezistat doar şase zile în program, înainte de a fi eliminat în urma apariţiei unui videoclip în care părea să atace o femeie.

El a declarat la momentul respectiv că imaginile fuseseră editate şi că era „o minciună sfruntată menită să mă discrediteze”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații