Video Plan Roșu de Intervenție după un accident cu 15 persoane implicate pe DN1, în Sibiu. Doi copii și mama lor au ajuns la spital

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta smurd
Foto: ISU

Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie, după un accident rutier în care au fost implicate 15 persoane. Evenimentul a avut loc pe DN 1, la ieşirea din Avrig spre Bradu. Doi copii, în vârstă de 2 și 8 ani, precum și mama lor, au fost transportați la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită din spate și proiectată în alte două autoturisme.

ACTUALIZARE 16.23 Potrivit polițiștilor rutieri, accidentul s-a produs pe DN 1, între Avrig și Bradu, la kilometrul 286+100 de metri, pe sensul de mers Brașov–Sibiu, scrie News.ro. Din primele cercetări reiese că un șofer în vârstă de 62 de ani, din județul Vrancea, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de autoturismul care circula în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta.

Mașina lovită, condusă de un sibian de 31 de ani, a fost proiectată ulterior în alte două autoturisme care se deplasau în aceeași direcție. Circumstanțele exacte ale producerii accidentului sunt în continuare investigate de polițiști, a transmis IPJ Sibiu.

Știrea inițială

„ISU Sibiu intervine de urgenţă pe DN 1 la ieşirea din Avrig spre Bradu la un accident rutier. La faţa locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o ambulanţă SAJ, o autospecială de stingere şi una de primă intervenţie”, a transmis, luni, ISU Sibiu.

Din primele informaţii în accident sunt implicate 4 maşini şi mai multe persoane.

„În aceste momente forţele au ajuns la faţa locului şi se efectuează evaluarea medicală a persoanelor implicate”, au precizat pompierii.

În urma primei evaluări de la faţa locului, a-a constatat ca sunt implicate în accident 15 persoane.

„La nivelul judeţului sibiu se activează Planul Roşu de Intervenţie. Forţele de la faţa locului sunt suplimentate cu încă o ambulanţă SMURD şi o autospecială de transport personal şi victime multiple”, a precizat ISU Sibiu.

IPJ Sibiu anunţă că traficul în zonă este complet blocat.

Un accident similar a avut loc, sâmbătă, în aproximativ aceeaşi zonă, 10 persoane fiind implicate, dar 7 au refuzat transportul la spital.

Editor : A.P. | B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 greșeli care îți pot micșora pensia chiar şi cu mii de lei. Ce îți poate tăia din punctaj fără să îți...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau...
Newsweek
Guvernul Tomac, obligat să indexeze pensiile cu 12% și să elimine CASS. Care pensionari iau 800 lei în plus?
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”