Polițistul cercetat după ce s-a întâlnit cu o prostituată a provocat azi un accident rutier. Agentul a refuzat testarea alcoolemiei

Data actualizării: Data publicării:
politist
Foto: Profimedia

ACTUALIZARE. Polițistul din Buzău, implicat zilele trecute într-un incident cu o prostituată, a produs sâmbătă un accident auto. Agentul a lovit două mașini, care staționau pe marginea drumului, în apropiere de Râmnicu Sărat. Bărbatul a refuzat să facă testul etilotest după accident.

Un agent de poliţie din Râmnicu Sărat este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier şi a refuzat testarea alcoolemiei, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

Evenimentul rutier s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă pe un drum judeţean, în localitatea Topliceni.

"Din primele date de la faţa locului a reieşit că, în timp ce conducea pe direcţia Râmnicu Sărat către Buda, un şofer în vârstă de 36 de ani, din Râmnicu Sărat, a intrat în coliziune cu două autovehicule, staţionate. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale", se precizează într-un comunicat al IPJ Buzău.

Existând suspiciuni că şoferul s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii care au intervenit la faţa locului au solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă au fost refuzaţi.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru refuzarea sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, informează Agerpres.

Potrivit IPJ Buzău, agentul de poliţie era deja cercetat disciplinar, în urma unui incident în care a fost implicat în noaptea de 12 spre 13 ianuarie.

"Precizăm că încă din data de 13 ianuarie, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a dispus cercetarea disciplinară cu privire la agent, iar în această seară, s-a dispus o nouă cercetare disciplinară, urmând ca în perioada imediat următoare să fie sesizat Consiliul de Disciplină în vederea luării măsurilor legale care se impun. Menţionăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău se delimitează de astfel de comportamente şi pune în aplicare prevederile legale în materie disciplinară în condiţii fermitate maximă", se mai arată în comunicat.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Micul oraș din România care devine un punct-cheie pentru producția de muniție NATO. Are o tradiție...
Digi FM
O prăjitură cu nuci a costat-o 1.708 euro pe o pensionară din Elveția. Ce eroare a făcut la plata cu cardul
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amanda Seyfried și Thomas Sadoski s-au despărțit după 9 ani de căsnicie: „Ne-am avut unul pe celălalt pentru...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
„Ce ați vrea, să nu mai participăm la proteste?”. George Simion, reacție după violențele de la protestul din...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Mai mulți artiști s-au retras din turneul lui Ed Sheeran. Decizia vine după mesajele pro-palestiniene ale lui...