Prefectul din Vaslui critică Bucureștiul pentru cum a gestionat cazul dronei căzute în Puiești: Nu am primit RO-Alert

Data publicării:
drona captura digi
Foto: Captură Digi24

Prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, a afirmat, miercuri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural că instituţiile din judeţ s-au mobilizat şi au acţionat cu promptitudine în cazul dronei căzute la Puieşti, deşi de la centru comunicarea cu privire la acest incident nu s-a făcut în mod corespunzător.

"Aş vrea să reacţionaţi cu aceeaşi promptitudine şi pe viitor, chiar dacă anumite entităţi care erau îndrituite să ne anunţe din timp despre aceste aspecte nu au făcut-o. Au cuprins în harta pe care au prevăzut-o cu privire la faptul că acea dronă va tranzita ţara noastră, trei judeţe: Tulcea, Galaţi şi Vrancea. Norocul nostru a fost ieri acela că telefoanele din sudul judeţului au captat acel mesaj RO-ALERT, dar care era emis pentru judeţul Galaţi şi pentru judeţul Vrancea, nicidecum pentru noi", a declarat prefectul judeţului Vaslui.

Eduard Popica a menţionat că ancheta în cazul dronei căzute la Puieşti este în derulare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Elemente despre care se crede că erau dintr-o dronă rusească au căzut, marţi dimineaţă, într-o gospodărie din localitatea Puieşti. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a transmis că şi-ar fi dorit ca drona să fie distrusă. Acest lucru nu s-a întâmplat, deşi de la sol au fost ridicate două aeronave F-16 care ar fi trebuit să o doboare. Şeful MApN a spus ca avioanele nu au tras, iar drona a căzut ori pentru ca a pierdut comanda, ori pentru ca a rămas făra combustibil.

"Putea fi distrusă dacă se întruneau toate condiţiile pentru a... piloţii trebuiau să o vada, să angajeze, să blocheze pe radar şi să poată să tragă în ea cu o rachetă. Dacă se îndeplineau aceste condiţii, ar fi putut fi dată jos. Iată ca n-au reuşit din nou. Mi-aş fi dorit să o dea jos", a afirmat ministrul Apărării.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...