Video Nicușor Dan a semnat numirile pentru șefia marilor parchete. Când își vor începe mandatul
Nicușor Dan a susținut miercuri, 8 aprilie, o conferință de presă în care a anunțat și a motivat decizia în privința numirilor la șefia marilor parchete: DNA, DIICOT și Parchetul General. Președintele a abordat și alte teme de interes public ce țin de domeniul Justiției, dar a răspuns și la întrebări legate de tensiunile din coaliția de guvernare, procesul pierdut de România cu Pfizer sau rolul SRI în ceea ce privește combaterea corupției. Digi24.ro a transmis în format Live Text principalele declarații ale președintelui.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Numirile de procurori-șefi:
- „Am semnat decretele pentru numirea doamnei Cristina Chiriac în funcția de procuror general, a domnului Viorel Cerbu în funcția de procuror-șef DNA și a domnului Horațiu Miron în funcția de procuror-șef DIICOT. Își vor începe mandatul în 15 aprilie”
- - Marinela Mincă și Marius Ștefan au fost numiți în cele două funcții de procuror-șef adjunct DNA. Marius Voineag va deveni procuror-șef adjunct al Parchetului General. Alex Florența va deveni procuror-șef adjunct DIICOT.
- „Domnii Ștefan și Florența își vor începe mandatul în 15 aprilie, domnul Voineag și doamna Mincă își vor începe activitatea în 30 iunie”.
- „Am respins candidatura domnului Gill-Julien Grigore Iacobici pentru funcția de procuror-șef adjunct DIICOT”.
- „Tot procesul a început cu un act de voință al procurorului care și-a asumat să candideze pentru o funcție de conducere. Nu a oprit nimeni procurorii să vină. Dacă vrei să te lupți cu mafia, ai curajul și vino și prezintă-te în fața unei comisii”
- „Este nevoie de oameni care să rupă ritmul în activitatea parchetelor”
- „Avem premise să ne uităm la un fenomen social. În șase luni - un an, o să vedem o îmbunătățire a activității parchetelor.
- Cred că am luat o decizie bună, în considerarea informațiilor la care am acces.
Legătură între retragerea PSD din Guvern și numirile de procurori-șefi: Nu văd vreo legătură între una și alta. Încă din ianuarie, știam că 31 martie este momentul în care pozițiile devin vacante, așa cum v-am spus, am acționat în sensul ăsta pentru a culege informațiile, pentru a avea decizia cea mai potrivită, asta este partea de parchet. Sper ca momentul ăsta să dinamizeze activitatea parchetelor. Dincolo e o chestiune politică.
Am garanția că această alegere este bună, față de momentul pe care îl trăim. Am încrederea că vom trăi acea rupere de ritm de care spuneam că e nevoie. Dacă eu greșesc, peste 4 ani o să fiu penalizat. Dar dacă formatorii de opinie greșesc, cine e penalizat?
întrebat dacă a negociat cu PSD numirile de procurori: Nicidecum.
Numirile foștilor șefi, Voineag și Florența:
- Ce le-am reproșat celor doi au fost: că pe chestiuni cum ar fi - CSM refuză numirea unor procurori importanți la secția specială pentru magistrați sau - am menționat hotărâri obligatorii ale ÎCCJ - relația cu polițiști judiciari care ajută parchetele - diferite echipamente - pe aceste chestiuni nu am auzit în spațiul public, în numele corpului de procurori, critici, nu am auzit opoziție fermă a celor trei (Voineag, Florența și Albu) că activitatea lor a avut de suferit. Asta e o critică.
- Cetățeanul nu vede că DNA se luptă cu adevărat cu marea corupție și că Parchetul General se ocupă de inspectorul de la Protecția Consumatorului sau de la construcții - astea sunt lucrurile pe care le-am reproșat.
- Dacă putem avea nuanțe, sunt oameni care au structurat activitatea parchetelor pe care le-au condus și care au expertiză în a gestiona multe lucruri deodată, cred că e utilă în funcția de adjunct.
- Domnul Voineag a candidat singur pe post. Nu au fost alți candidați.
Despre numirea Cristinei Chiriac în funcția de procuror-general:
- Am fost fericit când am văzut că doamna Chiriac și domnul Miron candidează pentru funcția de procuror general, respectiv procuror-șef DIICOT.
- Am fost extrem de surprins când am văzut atacurile la adresa doamnei procuror Chiriac. Dânsa, conducând 4 ani o echipă de 8-9 oameni la DNA Iași, a trimis în judecată președintele CJ Iași, primarul din Iași și președintele CJ Vaslui. Nu văd o altă parte din România unde asta se întâmplă.
- Avem trimiși în judecată 20 de vameși și polițiști de frontieră. Avem un rector și un decan trimiși în judecată pentru că au emis diplome de bani. Avem un ofițer de la DGA trimis în judecată, 20 de funcționari ARR trimiși în judecată. Eu cred că e destul de bine.
- Am citit că are 1 milion de euro în cont, are 10.000 de euro, am citit că a ascuns probe în cazul episcopului de la Huși și că nu a sesizat parchetul. Nu a ascuns probe și le-a trimis la judecător, cum trimite orice procuror, și nu a sesizat parchetul pentru că nu au existat agresiuni și nu erau minori în probele ajunse la domnia sa.
- Cine îi apără pe procuori în spațiul public? Regulamentul interzice procurorului să vorbească public, dacă șeful lui îl apără, are noroc, dacă nu, rămâne cu o tinichea. Asta trebuie să schimbăm.
- S-a spus că doamna procuror a supravegheat operativ un jurnalist. Un jurnalist s-a dus la funcționar și a spus că vreau să dau mită să se întâmple ceva. Funcționarul s-a dus la DNA, a spus că s-a dus un cetățean la el, normal că parchetul i-a pus sub supraveghere și pe unul, și pe altul.
- În dosarul domnului Buzatu, dosarul a trecut de camera preliminară. ÎCCJ a spus în 2019 că ofițerii DGA pot face cercetare penală, dar în 2025 a spus invers, că orice cercetare penală făcută de DGA e nulă. Dacă ești șef de structură de parchet, nu trimiți un dosar în care ai făcut o cercetare cu un ofițer DGA, ci încerci să dovedești că acel fapt s-a întâmplat. Nu trimiți un dosar în care nu ai șanse să îl probezi.
- Doamna Chiriac e mai potrivită decât domnul Pîrlog să fie procuror-general. Dar am apreciat că domnul Pîrlog a venit și a candidat.
Ce spune despre numirile șefilor marilor parchete:
- Așteptarea pe care o am de la parchete și șefii parchetelor este o dinamizare a activității parchetelor, pentru a răspunde așteptărilor românilor.
- De la DIICOT îmi doresc destructurarea marilor rețele de droguri și evaziune fiscală.
- Am așteptarea ca procurorii numiți astăzi să comunice cu procurorii, să colaboreze cu poliția;
- Mesaj pentru corpul procurorilor: Vrei să te faci procuror pentru că vrei să te lupți cu infracționalitatea care afectează viața semenilor tăi. Sistemul nostru judiciar a transformat procurorii în funcționari apăsați de mii de dosare și care nu mai au timpul necesar să se uite la dosarele cu adevărat de impact pentru societate. Una dintre preocupări va fi despre cum să punem în balanță activitatea de rutină și cum să lăsăm timp procurorilor pentru a se ocupa de acele dosare cu impact asupra societății.
- S-a repetat la infinit că acest context este dacă președintele aprobă sau nu aprobă propunerile PSD. Nu sunt propunerile PSD.
- Foștii procurori-șefi (Florența și Voineag, n.r.) vor conduce din umbră parchetele. Fals. Decizia nu este la ei.
- A fost un protest la Cotroceni, ca răspuns la mai multe acuze, am spus că am de 100 de ori mai multe informații. Imediat, în anumite zone, că vai săracul, l-au îmbrobodit serviciile, el nu știe realitatea. Eu, după zeci de discuții cu zeci de procurori, mi-am format părerile cu capul meu.
- Am pus de multe ori întrebarea despre care e cea mai bună structură DIICOT, DNA sau de parchet din România. Cert este că, în toate răspunsurile care afirmau ceva, pe DNA, tot timpul era menționată DNA Iași, și pe DIICOT era tot timpul menționată secția DIICOT Timișoara.
Despre cazul Pfizer:
Nu știu dacă este ceva civil sau penal, nu știu dacă este și penal. În orice caz, pe chestiuni financiare, statul român este reprezentat de Ministerul Finanțelor. Dacă ministrul Finanțelor consideră că un demnitar, cu bună știință, a luat o decizie proastă care a afectat bugetul, trebuie să se îndrepte împotriva lui. Așa cum Curtea de Conturi observa că din cauza unui director s-au pierdut niște bani, eu ca director trebuia să mă îndrept împotriva lui.
Despre dosarul DNA pe achizițiile de vaccinuri: Eu aș vrea ca orice dosar și în special dosarele cu miză importantă să fie tranșate cât mai repede. Pe chestiunea cu vaccinurile, aștept ca actele oficiale semnate de oficiali ai statului român să fie făcute publice, pentru ca societatea în ansamblu să poată să aibă o opinie informată. În momentul ăsta nu există în spațiul public conturat foarte clar calendarul evenimentului. Susțin demersul de publicare.
Pozele publicate în campanie de Elena Lasconi și ancheta DIICOT:
Despre persoanele care au colaborat cu Nicușor Dan în campania electorală și care sunt vizate în ancheta DIICOT: Ați oscilat la început, ați vorbit de echipa mea de campanie. În echipa mea de campanie au fost 10 persoane, care unele dintre ele s-au ocupat de contracte, am semnat cu diferite firme, fie sociologice, fie de producție video. Persoanele vizate de DIICOT erau subcontractori. Mai departe, ei au, dacă ce spun procurorii este adevărat, au săvârșit o infracțiune și trebuie penalizați. Dacă cineva te filmează 6 ore, întrebi ce mai faci, dar nimic mai mult. Sunt niște oameni care erau pe piață și știau să filmeze. Au fost folosiți de noi, cum au fost folosiți de alții.
Alte declarații pe teme ce țin de domeniul justiției și alte teme de interes public:
Despre posibilitatea de anumi un premier PNL, în cazul în care Ilie Bolojan își dă demisia: „Sunt foarte multe scenarii și nu aș vrea să...evident că sunt discuții informale, dar nu ar fi util să facem în spațiul public analiza tuturor scenariilor”;
Sunt mediator, susținerea unui prim-ministru, conform Constituției, trebuie să vină din Parlament.
Despre declarația cu privire la „debandada” din justiție: Nu s-a corectat acel mecanism. Repet ce am spus atunci: Am spus că în mod normal, o minimă activitate managerială, presupune ca în momentul în care cineva pleacă dintr-o poziție, să anunțe, Legea spune cu 90 de zile înainte, astfel încât colectivul care rămâne să poată să completeze completul. Nu s-a remediat. A fost o tensiune între, să spunem, Guvern, Parlament și magistrați, a fost o tensiune între gruparea reformistă din Justiție și CSM, am spus că nu este momentul să refuz pensionări de magistrați. În momentul în care ne liniștim, o să acționez.
Referendumul din justiție: Am zis că îl facem, îl facem.
Președintele a mai subliniat că este „un eșec al justiției” ce s-a întâmplat cu dosarele Mineriadei și Revoluției.
Victorie a lui Viktor Orban în alegerile din Ungaria și dreptul statelor UE de veto: Critic în continuare blocajul Ungariei. Ce poate să creadă cetățeanul european în momentul în care 27 de lideri europeni se întâlnesc în decembrie, spun că vom acorda împrumut de 90 de miliarde Ucrainei, iar trei luni mai târziu spun că nu pot trimite banii pentru că se opune Ungaria? E inadmisibil. Nu aș vrea să fac speculații pe rezultatul alegerilor. Una peste alta, sunt foarte multe nuanțe aici, e o problemă cu procesul de decizie în Uniune. E o problemă când cineva abuzează de mecanismul de unanimitate. Discuția a pornit deja (pentru schimbarea mecanismului de luare a deciziei).
Lupta împotriva traficului de droguri: Trebuie să ne uităm la indicatori. Ce s-a întâmplat la DIICOT, vorbind grosier, a fost că aveam indicator câți oameni trimitem în judecată. E simplu să iei consumatori, îi prinzi și îi trimiți în judecată, dar asta nu înseamnă că lupți cu traficul de droguri.
Numiri la conducerile SRI și SIE: La momentul potrivit.
La SRI e nevoie de un director civil, pentru ca o parte din întrebărike puse să aibă un răspuns, formal, informal, pentru ca societatea să înțeleagă. Sunt lucruri care se întâmplă, ați văzut comunicatul FBI, care mulțumește SRI că a lucrat cu ei pe partea de cyber. România e o țară care a avut 0 atacuri teroriste, e un Serviciu care, totuși, funcționează.
Intervenție în Strâmtoarea Ormuz: Discuțiile sunt la nivel de miniștri, a fost o discuție a miniștrilor apărării, de externe. În baza discuției miniștrilor apărării, sunt echipe tehnice care colaborează. Nu s-a luat nicio decizie. Există voința, exprimată de toate aceste țări, inclusiv România.
Participare la ședințe CSM: Voi merge des, de la un moment dat încolo. E o chestiune tehnică și serioasă. Sunt multe afirmații în spațiul public care nu sunt dovedite. Cel mai confortabil pentru un decident politic ar fi să aibă 3-4 corpuri profesionale și fiecare să vină cu un document care să sintetizeze niște probleme și el să ia decizia în baza unei informații, cât de cât uniformă între acești actori sociali și diferă doar chestiunea de decizie. Din păcate, informațiile lipsesc, opiniile sunt multe, dar informațiile de bază lipsesc. Să ai o opțiune, pe o negociere în cadrul UE, nu e suficient să dai trei telefoane să primești 3 rapoarte, trebuie să chemi comisii și comisiile să producă informația pe care trebuie să o ai instant. Asta este dificultate.
Comunicarea parchetelor: Nu ar trebui să existe scurgeri de informații din dosare. Ar trebui să apară în momentul în care dosarul este finalizat.
Colaborare SRI-DNA: În Strategia de Apărare am pus clar: corupția este o problemă de securitate națională, deci SRI trebuie să se ocupe de această problemă, dar în limitele în care nu interferează cu cercetarea penală. Ofițerul de informații sau o parte din SRI are niște ofițeri care să se ocupe de corupție, acești ofițeri analizează cu mijloace specifice zone de corupție și transmit informații pertinente către procurorii, se opresc aici și se ocupă procurorii. Trebuie să avem o anumită calitate a sesizării pe corupție, pe care nu știu dacă o avem.
Știrea inițială
Administrația Prezidențială nu a anunțat o anumită temă de discuție, însă conferința de presă vine pe fondul mai multor subiecte de interes public.
Pe plan intern, ministrul Justiției i-a transmis oficial președintelui, în urmă cu o zi, propunerile pentru funcțiile de conducere de la Parchetul General, DIICOT și DNA. Detalii, aici.
Totodată, alte teme care pot fi abordate de jurnaliști sunt dosarul pozelor publicate de Elena Lasconi în campania din 2025, operațiunea de spionaj a GRU, descoperită de FBI, SRI și servicii din alte 14 state, decizia CNA de a suspenda emisia postului TV Realitatea Plus, tensiunile din coaliția de guvernare sau criza carburanților (temă abordată într-o altă conferință susținută de premierul Ilie Bolojan și ministrul Bogdan Ivan).
Pe plan extern, conferința este anunțată în ziua în care a fost decis armistițiul de două săptămâni între Statele Unite ale Americii, Israel și Iran. Detalii, aici.
Editor : M.G.
- Etichete:
- conferinta
- nicusor dan
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News