Producţia de electricitate din surse de energie regenerabilă este în creştere în UE (Eurostat)

Data publicării:
ferme éolienne în Spania
Energia eoliană și solară au generat 10% din electricitatea globală în 2021. Sursă foto: Profimedia Images

Producţia de electricitate din surse de energie regenerabilă în Uniunea Europeană a crescut, în termeni absoluţi, cu aproape 5% în 2021 față de 2020, potrivit datelor publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Și consumul brut de electricitate s-a majorat, în principal în urma redresării economiei după ridicarea restricţiilor.

Ponderea surselor de energie regenerabilă în consumul brut de electricitate a crescut cu doar 0,1 puncte procentuale (pp), de la 37,4% în 2020 la 37,5% în 2021.

Energia eoliană şi energia hidroelectrică au reprezentat peste două treimi din totalul electricităţii generate din surse regenerabile (37% şi, respectiv, 32%), restul de o treime provenind de la energia solară (15%), biocombustibili solizi (7%) şi alte surse de energie regenerabilă (8%). Sursa cu cea mai rapidă creştere a fost energia solară, care în 2008 reprezenta doar 1% din electricitatea consumată în UE.

În 2021, mai mult de trei sferturi din consumul brut de electricitate din Austria (76,2%) şi Suedia (75,7%) era generat din surse regenerabile. Aceste state membre UE sunt urmate de Danemarca (62,6%), Portugalia (58,4%), Croaţia (53,5%), Letonia (51,3%), Spania (45,9%), Germania (43,7%) şi România (42,4%).

La polul opus, cea mai scăzută pondere a electricităţii din surse de energie regenerabilă a fost în Malta (9,7%), Ungaria (13,7%), Luxemburg (14,2%), Cehia (14,5%) şi Cipru (14,8%).

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri