România, țara copiilor abuzați sexual. Doar 20% din cazuri ajung în instanță: „Problema e cum interpretează consimțământul unui copil”

Data publicării:
copil abuz sexual
România, țara copiilor abuzați sexual, unde doar 20% din cazuri ajung în instanță. Foto: Profimedia

Aproape 1.350 de copii au fost abuzați sexual anul trecut, arată datele oficiale. Autoritățile au început umărirea penală a agresorului în 1.000 dintre aceste cazuri, însă peste 800 de dosare au fost deja închise din lipsa probelor. De cele mai multe ori, în loc să fi fost acuzați de viol, agresorii au fost acuzați de acte sexuale cu minori și asta pentru că legea suferă interpretări, spun procurorii.

Anual, numărul minorilor abuzați sexual crește în România. Numai anul trecut 1.349 de copii au fost abuzați sexual, cu 300 mai mulți față de anul 2020, arată datele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Însă acestea sunt doar cazurile care au ajuns în atenția autorităților. În realitate, numărul lor ar putea fi mult mai mare.

Elena Tudor - președintele Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopţie: Dacă facem o comparație cu acum 10 ani, veți vedea că avem mai multe cazuri de abuzuri, exploatare, violență și orice alt tip. Oamenii, profesioniștii au început să sesizeze și să anunțe autoritățile.

Multe dintre cazurile raportate nu ajung și în instanță, iar atunci când ajung, dosarele se închid rând pe rând din lipsă de probe. Anul trecut, autoritățile au început urmărirea penală în 1.041 de cazuri, însă 856 de dosare au fost închise la scurt timp. Procurorii spun că agresorii scapă cu pedepse mai ușoare pentru că nu sunt judecați pentru viol, ci pentru întreținerea relațiilor sexuale cu minori.

Alexandru Anghel - procuror criminalist: Problema nu este cum este reglementată această infracțiune, ci în modul în care oamenii interpretează acest consimțământ al unui copil de 10 ani. Un Da spus de un copil de 10 ani la un act sexual nu este un Da veritabil.

Mihaela Sahlean- Apetroaie, doctor în psihologie: Copilul nu își poate da niciun acord. Nu are discernământ în acest sens. Au considerat că acel adult dorește să se joace cu ei și nicidecum nu aveau cum să prevadă ceea ce era să urmeze și anume agresiunea sexuală.

În România, însăși experiența în instanță poate fi traumatizantă pentru victimă. Minorul trebuie să treacă, în medie, prin 6 audieri, în care povestește în detaliu ceea ce s-a întâmplat. Din acest motiv, o organizație non-guvernamentală a deschis un centru de evaluare psihologică și medicală, audiere și protecție a copiilor.

Gabriela Alexandrescu - președinte Salvați Copiii: Ne dorim să nu mai existe o traumatizare a copiilor și să fie audiați într-un mediu complex, sigur cu suportul emoțional adecvat. Audierile de aici sunt conduse de procurori, de toți specialiștii și pot fi folosite în procesele judiciare.

Din iulie și până în prezent, 12 copii care au fost victime ale abuzului sexual au fost audiați în centrul din București înființat de un ONG care apără drepturile minorilor.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce o mașină „țiplă” adusă din Germania se poate transforma rapid într-o gaură în buget. Ce trebuie...
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„La 17 ani, e ca și cum i-ai vedea pe Isus și pe discipoli”. Jon Bon Jovi, dezvăluiri emoționante despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum s-a transformat Amara din stațiune cu hoteluri de 1100 de locuri într-o ruină uitată. Antropolog: „Lumea...
Newsweek
Pensionar a primit o pensie de doar 4.100 lei. Nu i-au valorificat 17 ani de grupa a II-a. Ce poate face?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”