România va trimite în SUA medici militari și specialiști în combaterea epidemiilor

Data actualizării: Data publicării:
medici militari
Foto: Facebook/MapN

România a propus guvernului american deplasarea în SUA a unei echipe de 15 medici militari şi specialişti CBRN (Chimic, Bacteriologic, Radiologic şi Nuclear). Respectiva misiune urmează a fi executată „în curând, după finalizarea preparativelor necesare, pentru o perioadă de 14 zile”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării.

Subiectul a fost discutat în cadrul unei convorbiri telefonice între ministrul Apărării, Nicolae Ciucă şi secretarul american al apărării, Mark T. Esper.

Cei doi oficiali au vorbit, cu acest prilej , despre „solidaritatea în combaterea pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2 și cooperarea între armatele celor două țări”, se mai arată în comunicatul MApN.

„În acest context, a fost exprimată aprecierea pentru ajutorul reciproc acordat în eforturile de combatere a pandemiei: acoperirea de către Statele Unite a cheltuielilor pentru executarea unei misiuni cu o aeronavă C-17 Globemaster III din dotarea Unității Multinaționale de Transport Strategic, care a transportat, în luna aprilie, echipamente de protecție medicală de la Seul la București, respectiv oferta României de a deplasa în Statele Unite o echipă de 15 medici militari și specialiști CBRN, misiune care urmează a fi executată în curând, după finalizarea preparativelor necesare, pentru o perioadă de 14 zile”, se precizează în comunicatul MApN.

În discuţia dintre cei doi miniştri ai apărării, au mai fost analizate „perspectivele de consolidare a prezenţei forțelor SUA pe teritoriul României și oportunitățile oferite de proiectele demarate de țara noastră pentru modernizarea infrastructurii și dezvoltarea unor facilități militare”.

Au fost discutate, de asemenea, aspecte legate de acțiunile de dezinformare desfășurate de Rusia și China în această perioadă, precizează Ministerul Apărării Naţionale.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri