Boicot. Service-urile auto nu mai vor să repare mașinile asigurate la Astra

Data publicării:
service auto-cauciucuri

Decizia a fost luată după ce mai multe service-uri şi-au recuperat cu greu banii de reparații de la compania de asigurări.

Sunt cazuri în care nici după doi ani de zile nu s-a făcut plata către ateliere. În total sunt 74.000 de dosare neachitate de Astra Asigurări.

În plus, compania a subevaluat mii de dosare de daună, adică a decontat doar parțial reparațiile.

Dauna medie este undeva la 1.200 de euro, potrivit Autorității de Supraveghere Financiară.

Pentru a-și recupera banii, reprezentanții atelierelor ajung, de cele mai multe ori, în instanță, însă procesele durează luni de zile și nici chiar o sentință favorabilă nu le garantează recuperarea banilor.

În 2012, Adrian Maftei a avut un accident de circulaţie. Maşina sa a fost lovită de un camion care a derapat pe gheaţă. Deşi cei de la Astra, unde era asigurat camionul, i-au aprobat dosarul de daună, compania nu a plătit nici acum reparaţia de trei mii de lei.

Service-ul a încercat întâi amiabil să obțină suma. Am înțeles că acum s-au îndrepatat în instanță împotriva companiei de asigurări”, spune Adrian Matei.

„În opinia noastră, Astra a devenit o societate indezirabilă. Clienţii asiguraţi la Astra nu vor mai fi primiţi decât în situaţia în care îşi achită singuri reparaţia maşinii”, spune Cristian Muntean, preşedintele Asociaţiei Serviceurilor Independente.

Reprezentanţii companiei Astra nu au comentat decizia service-urilor auto.

Acesta nu este singurul efect apărut în urma scandalului de pe piaţa asigurărilor. Brokerii atrag atenţia că poliţele RCA s-ar putea scumpi cu până la 20 la sută, anul acesta.

Companiile de asigurări vor profita de imaginea proastă a societăţilor implicate în scandal şi vor încerca să câştige clienţi noi, pentru a face profit.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Supermarketul care oferă 70% reducere pe 10 februarie, când românii sunt îndemnaţi să nu intre în marile...
Digi FM
Câți bani ia lunar românul cu cea mai mare pensie bazată pe contributivitate
Pro FM
Elena Gheorghe, dezvăluiri despre momentele dificile prin care a trecut la începutul anului: „2025 a dat cu...
Film Now
Selma Blair, despre viața ca mamă singură care suferă de scleroză multiplă: „Oboseala a fost mereu principala...
Adevarul
În Grecia, ca-n Coreea de Nord. Lui Răzvan Lucescu i s-a interzis să intre chiar și pe stadioane
Newsweek
S-au găsit banii pentru creșterea pensiilor cu 12%. „Avem 7.000.000.0000 €”. Cum este posibil?
Digi FM
A avut o copilărie cu lipsuri, dar e fericit că a trăit acele vremuri. Marius Manole: „Lucrurile erau mai...
Digi World
Ce înseamnă când îți auzi bătăile inimii în ureche atunci când stai întins într-o parte. Când devine motiv de...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui încearcă să-i taie unghiile: „Atât de multă dramă n-am mai văzut”
Film Now
Drew Barrymore dezvăluie numele actorului cu care a împărțit cel mai bun sărut pe ecrane. „Soția lui e...
UTV
Oana Radu, despre căsnicia cu Cătălin Dobrescu: „Mâncam în baie, mă ascundeam...mă obliga să mă cântăresc...