Cum să conduci pe zăpadă și gheață

Data publicării:
masina zapada

Şoseaua acoperită de zăpada, cea mai mare provocare pentru şoferi. Şi asta pentru că reacţia naturală este să apese acceleraţia, cu speranţa că depăşesc porţiunea alunecoasă. Legile fizicii sunt însă diferite, aşa că din acest moment greşelile se ţin lanţ. Titi Aur, fostul campion de raliuri ne-a aratat cât de repede scapă de sub control o maşină, dar şi cum poate fi redresată.

Titi Aur, fost campion naţional de raliu: „Dacă fac ce nu trebuie, dacă ţin volanul cum nu trebuie... Am ieşit de pe drum. Am ieşit de pe drum. ”

Titi Aur, fost campion naţional de raliu: „Lipsa de ştiinţă de control al maşinii pe derapaj. când maşina pleacă de spate, cel de la volan încearcă să redreseze din volan. Trage mult într-o parte sau în alta, chiar în direcţia greşită. Un mic derapaj devine un mare derapaj.”

Dacă vă păstraţi calmul, acceleraţi uşor şi viraţi în direcţia derapajului, aveţi toate şansele să ieşiţi din încurcătură. Există, însă, şi situaţia în care maşina subvirează. Adică intră în derapaj cu roţile din faţă. În această situaţie, cel care se află la volan ar trebui să ia piciorul de pe acceleraţie şi să frâneze încet. Tot timpul cel care conduce maşina trebuie să ţină ambele mâini pe volan şi să fie atent la drum. Pe zăpadă sau gheaţă distanţa de frânare creşte chiar de două ori şi orice mişcare bruscă poate să-l scoată în decor pe şofer. Experţii susţin că trebuie folosită mai des frâna de motor. Pentru automobilele care au cutie manuală, efectele se vâd instant, cele care folosesc cutiile automate au o întârziere de câteva secunde.

Bogdan Ocnaru: „Dacă şoferul va adapta viteza la condiţiile de aderenţă, şoferul nu trebuie să-şi facă vreo grijă. Maşina va răspunde foarte bine când sistemele obligatorii de siguranţă, abs şi esp, vor fi activate. Demonstraţia e mai mult decât relevantă.”

Maşina albă circulă cu mai puţin de 60 de kilometri pe oră. Are sistemele de siguranţă activate şi atunci când roţile patinează, nu-i mai permite şoferului să accelereze. Nu uitaţi însă că, la viteze mari, nici dotările de ultimă oră, nici chiar tracţiunea integrală nu pot face minuni.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri