După picioarele robotice de la Honda, Toyota construieşte robotul pentru mersul asistat

Data actualizării: Data publicării:
toyota mobilitate

Producătorii auto japonezi, între care Toyota, privesc dincolo de tendinţele industriei care dezvoltă vehicule autonome şi îşi îndreaptă atenţia către fabricarea de roboţi care să ajute vârstnicii să îşi păstreze mobilitatea, într-o societate cu ritm rapid de îmbătrânire, relatează Reuters, citată de News.ro.

toyota mobilitate

Schimbarea democrafică din Japonia plasează constructorii auto într-o situaţie unică. Pe lângă problemele asociate reducerii populaţiei, precum deficitul de forţă de muncă şi presiunile asupra fondurilor de pensii, în Japonia are loc şi o scădere a cererii pentru automobile.

Toyota, al doilea mare producător auto din lume, a făcut în această săptămână primul pas în comercializarea de roboţi pentru reabilitarea oamenilor, lansând un serviciu de închiriere pentru un sistem de asistenţă a mersului, care ajută pacienţii să înveţe din nou să meargă după ce au suferit accidente cerebrale sau alte afecţiuni.

Sistemul Toyota urmează lansării de către Honda Motor a unor ”picioare robotice”, în 2015, bazat pe o tehnologie dezvoltată pentru robotul dansator ASIMO.

Japonia îmbătrâneşte mai rapid ca restul lumii, număril persoanelor cu vârste de cel puţin 65 de ani reprezentând 26,7% din populaţie în 2015, faţă de o medie globală de circa 8,5%.

Drept rezultat, cererea pentru serviciile de îngrijire a bătrânilor a crescut, iar scăderea populaţiei active înseamnă că mai puţini adulţi sunt disponibili să aibă grijă de ei.

La nivel mondial, vânzările de roboţi pentru asistenţa bătrânilor şi a persoanelor cu dizabilităţi vor totaliza în jur de 37.500 de unităţi în 2016-2019, urmând să crească substanţial în următorii 20 de ani, potrivit Federaţiei Internaţionale a Roboticii.

În acelaşi timp, vânzările de automobile din Japonia au scăzut cu 8,5% în perioada 2013-2016, pentru că şoferii bătrâni nu mai cumpără maşini, în timp ce tinerii sunt mai puţin interesaţi să fie proprietari de vehicule.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri